Accident între 3 mașini pe un drum din Satu Mare. Cinci persoane au fost rănite | FOTO

62395349

Un accident rutier grav a avut loc, joi dimineață, între localitățile Ciuperceni și Livada, din județul Satu Mare. Cinci persoane au fost rănite după impactul dintre trei autovehicule.

La fața locului s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare grea, un echipaj de prim ajutor SMURD, însumând un număr de 12 cadre militare, precum și patru echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Satu Mare.

Într-una dintre mașinile implicate a fost găsit încarcerat un tânăr în vârstă de 20 de ani.

„Echipajele operative au identificat la locul interventiei 3 autovehicule implicate în incident, iar într-una dintre acestea aflandu-se o persoană de sex masculin încarcerată. Pompierii militari au acționat pentru extragerea bărbatului, în stare de conștientă, în vârstă de aproximativ 20 de ani, concomitent cu predarea acestuia la echipajele medicale”, au precizat reprezentanții ISU Satu Mare.

Alte patru persoane implicate în accident au primit îngrijiri medicale la fața locului, fiind transportate ulterior la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare, pentru investigații suplimentare.

„De menționat este că, înaintea sosirii echipajelor de interventie, la fața locului au intervenit sg.maj. Iuhazs David si plt.adj. Rotar Sorin, pompieri din cadrul Secției de Pompieri Negrești-Oaș, care se îndreptau către domiciliu din tura de serviciu. Aceștia au procedat la asigurarea măsurilor PSI, deconectarea bornelor de la autoturisme, făcând totodată un triaj al victimelor și punându-le în poziția de siguranță până la sosirea echipajelor medicale”, au mai declarat reprezentanții ISU Satu Mare.

Articol recomandat de sport.ro
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Citește și...
62395344
Bolid de 100.000 de euro, oprit la intrarea în țară. Ce au descoperit polițiștii în urma unui control
Poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Giurgiu au descoperit şi indisponibilizat, până la finalizarea cercetărilor, un autoturism estimat la o valoare de 100.000 euro, aflat în atenţia autorităţilor din Franţa.
62316471
Peste 70% dintre români sunt îngrijoraţi de costurile cu încălzirea la iarnă. Autoritățile vor acorda ajutor pentru încălzire
Peste 70% dintre români sunt îngrijoraţi de costurile cu încălzirea în această iarnă, arată datele unui studiu realizat în ţări din Europa Centrală şi de Est, printre care şi România.  
62393860
Judecătoarea din Suceava care se droga şi lua mită rămâne în arest preventiv
Judecătoarea Ana Maria Chirilă de la Tribunalul Suceava, acuzată că se droga şi lua mită de la traficanţi, rămâne în arest preventiv, a decis Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.