Accident în Constanța: 3 răniți. Una dintre victime, transportată cu un elicopter SMURD

61923376
Replica Online

Trei persoane au fost rănite în urma unui accident rutier petrecut marţi dimineaţa în judeţul Constanţa, în eveniment fiind implicate două autoturisme.

Una dintre victime a intrat în stop-cardiorespirator şi a fost resuscitată, la faţa locului deplasându-se şi elicopterul SMURD.

Potrivit reprezentanţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă, cadrele medicale au fost solicitate să intervină la un accident rutier marţi dimineaţa petrecut la ieşirea din localitatea Lazu către Agigea, în care au fost implicate două autoturisme.

La locul accidentului au fost trimise două ambulanţe, dar şi elicopterul SMURD.

În urma accidentului două femei şi un bărbat au fost răniţi. Una dintre femei a intrat în stop cardio-respirator, fiind resuscitată de cadrele medicale. Aceasta a fost preluată de elicopterul SMURD şi transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

accident cta

La aceeaşi unitate medicală a ajuns şi cealaltă femeie rănită în urma accidentului, aceasta fiind conştientă şi diagnosticată cu un traumatism cranio-cerebral. De asemenea, în evenimentul rutier a fost rănit şi un bărbat, el suferind un traumatism cranian minor.

Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cauzele accidentului.

Accident Lazu
Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
61917102
Polițist amenințat cu cuțitul în tren. Cum s-a apărat omul legii de un hoț

Un comisar șef din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Timișoara a fost amenințat, luni, de un bărbat cu cuțitul care i-a furat telefonul mobil.

61923321
Bărbat prins cu echipamente de clonare a cardurilor pe aeroportul din Iaşi

Acţiune ca în filmele cu spioni, pe Aeroportul Internaţional Iaşi! Poliţiştii au reuşit să captureze un bărbat de 36 de ani din Vaslui, care avea asupra lui echipamente pentru clonarea cardurilor bancare, dar şi pentru spargerea bancomatelor.

61923323
O mamă și cei trei copii ai săi, la spital după ce au mâncat ciuperci

Cină cu urmări grave, în județul Botoșani. O femeie și cei 3 copii ai ei au ajuns luni seară la spital, după ce au mâncat ciuperci culese din pădure.

Recomandări
Agerpres luca niculescu nicusor dan
Ce îi cer partidele premierului desemnat Luca Niculescu pentru a-i vota guvernul. „Liniile roșii” trasate de liderii politici

Înainte de a se întâlni cu premierul desemnat, partidele din Parlament au anunțat unele dintre condițiile, dar și „liniile roșii” pe care le au pentru a susține un guvern condus de Luca Niculescu.

Cristela georgescu agerpres
Noi percheziții în dosarul lui Călin Georgescu. Cristela Georgescu, chemată la DIICOT pentru a treia zi la rând

Cristela Georgescu a ajuns joi, pentru a treia zi consecutiv, la DIICOT, unde continuă perchezițiile informatice în dosarul în care Călin Georgescu este acuzat de înșelăciune cu un prejudiciu de 1,1 milioane de euro.

Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.