Accident grav petrecut pe DN3, în care au fost implicate trei mașini. O persoană a murit

61952739

O persoană a murit, iar alte două au fost rănite într-un accident rutier petrecut pe DN3, între Constanţa şi Valu lui Traian, şi în care au fost implicate trei autoturisme. În urma accidentului, una dintre maşini a fost proiectată pe contrasens.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Constanţa, miercuri după-amiază, un autoturism Citroen care circula DN3, din direcţia Valu lui Traian către municipiul Constanţa, s-a cisocnit cu o autoutilitară Opel pe care a proiectat-o pe sensul opus de mers, conform News.ro

În urma impactului, autoutilitara a fost lovită de un autoturism Dacia Duster, care circula regulamentar din partea opusă. În accident au fost grav răniţi şoferul Opelului, în vârstă de 27 de ani, care era inconştient când au ajuns echipele de intervenţie, şoferul din Duster şi un pasager din acelaşi autovehicul.

La faţa locului au ajuns o autospecială de descarcerare, una de stingere cu modul de descarcerare, ambele din cadrul ISU Dobrogea, o ambulanţă de terapie intensivă mobilă şi două ambulanţe ale Serviciului Judeţean.

Cadrele medicale ajunse la locul intervenţiei au început manevrele de resuscitare a şoferului autoturismului Opel, care intrase în stop cardio-respirator, însă acesta nu a putut fi salvat, fiind declarat decedat. Celelalte două persoane, una cu multiple fracturi, iar cealaltă cu traumatism cranian, au fost transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61925043
Doi suspecți de fraudă informatică, căutați de autoritățile americane, au fost prinși la Ploiești

Doi bărbați care erau căutați de autoritățile americane, după ce ar fi făcut fraudă informatică, au fost prinși de polițiștii din Prahova.

61952732
Cartofii contaminați opriți în Constanța, trimiși înapoi în Egipt

Peste o mie de tone de cartofi din Egipt, care au fost oprite în portul Constanța, vor fi trimise înapoi în Africa.

61952716
Turmă de 14 zimbri, surprinsă în "Parcul Național Vănători Neamț"

Imagini rare cu o turmă de 14 zimbri au fost suprinse în ''Parcul Naţional Vânători Neamț'', singurul loc din Europa unde trăiesc în libertate animale din această specie.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.