Accident grav pe o şosea din Vâlcea. 3 oameni au murit, după o depăşire neregulamentară

62059291
Pro TV

Tragedie pe DN 64 sâmbătă dimineaţă.

Sâmbătă dimineaţă, pe DN 64, în localitatea Slătioara, două autoturisme s-au lovit frontal după ce unul dintre conducătorii auto s-ar fi angajat într-o depăşire neregulamentară. În urma impactului, două persoane au murit pe loc, o a treia fiind găsită în stop cardiorespirator, medicii de pe ambulanţă declarând-o decedată după ce s-a încercat minute în şir resuscitarea ei.

Traficul rutier în zonă este blocat pentru a permite poliţiştilor să efectueze cercetările necesare pentru stabilirea cu exactitate a cauzei şi împrejurărilor în care s-a produs acest eveniment rutier.

Cea de-a treia persoană rănită în accidentul de sâmbătă dimineaţă din comuna Slătioara a fost declarată decedată, după ce s-a încercat mai bine de 45 de minute resuscitarea ei, au anunţat reprezentanţii ISU Vâlcea. Potrivit poliţiştilor, victima este o femeie ce se afla pe bancheta din spate a autoturismului cu care circulau şi celelalte două persoane decedate - un bărbat şi o femeie din Gorj.

"Primele două persoane decedate sunt şoferul şi pasagerul din faţă, aflate într-un autoturism înmatriculat în judeţul Gorj. Sunt soţ şi soţie, în vârstă de 58, respectiv 53 de ani, din Gorj. Cea de-a treia persoană decedată este o femeie, pasager pe bancheta din spate", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Cătălin Udrea.

În accident au fost rănite şi două persoane aflate în celălalt autoturism implicat, potrivit reprezentanţilor ISU, una dintre acestea, o femeie, fiind transportată la spital cu o contuzie toracică.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62068534
Familii de irakieni, aduse în România în cutii de carton. Unde voiau de fapt să ajungă
Poliţiştii de frontieră de la Nădlac au descoperit ascunși într-o semiremorcă zece cetăţeni din Irak, care încercau să iasă ilegal din ţară.
61952256
Trafic aglomerat pe DN1, sâmbătă dimineață. Localitățile cu probleme
Traficul este aglomerat, sâmbătă dimineață, pe DN1, pe sensul dinspre București spre Brașov, între zonele Comarnic și Bușteni.
62066144
Cum îşi ţinea sub control Gheorghe Dincă vecinii. "Exercita o dominaţie asupra lor"
Anchetatorii s-au întors vineri în casa lui Gheorghe Dincă din Caracal, după o zi de pauză, și au căutat noi probe.