Accident cu un mort, în Alba. O mașină a luat foc și a ars complet, după impactul cu un TIR. FOTO

62344834

O persoană a murit într-un accident produs joi între un autoturism şi un camion pe DJ 107, pe raza localităţii Cetatea de Baltă.

După ce a fost scoasă din autoturism, victima a fost preluată de un echipaj medical şi i s-au aplicat manevre de resuscitare, dar fără rezultat.

"Din nefericire, conducătorul autoturismului nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul acestuia", a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba.

Victima are între 40 şi 50 de ani şi a rămas încarcerată în urma impactului dintre cele două autovehicule.

Potrivit ISU Alba, echipajele prezente la faţa locului au acţionat prioritar pentru extragerea persoanei încarcerate în autoturismul implicat şi lichidarea incendiului izbucnit la nivelul acestuia.

Conducătorul autocamionului nu necesită îngrijiri medicale.

Incendiul izbucnit la nivelul autoturismului a fost lichidat în scurt timp de către pompierii militari.

La locul accidentului fuseseră trimise două autospeciale cu apă şi spumă, de la Blaj şi Târnăveni, un echipaj de descarcerare de la Târnăveni, un echipaj de prim ajutor şi o ambulanţă tip C1 - Terapie Intensivă Mobilă, precum şi un elicopter SMURD de la Târgu Mureş.

În urma accidentului, traficul rutier a fost oprit pe DJ 107, pe raza localităţii Cetatea de Baltă, a precizat Poliţia, care a menţionat că efectuează cercetări cu privire la împrejurările în care s-a produs evenimentul.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62344831
Gestul uluitor făcut de pasagerul unei mașini, când a trecut pe lângă o căruță cu două fetițe de 3 și 7 ani. VIDEO

Doi copii care erau într-o căruță cu tatăl lor au avut de suferit, după gestul uluitor făcut de șoferul unei mașini.

62344809
O bătrână ar fi stat două săptămâni cu fiul mort în casă. „Am întrebat ce face Costel și a spus că e în pat”

Întâmplare șocantă în cartierul Șchei, din Brașov. O bătrână de 92 de ani e bănuită că, timp de două săptămâni, ar fi stat în casă cu trupul neînsuflețit al fiului ei, un bărbat de 60 de ani.

62344823
Accident grav, surprins de camere în Constanța. Doi morți după o serie de manevre ilegale. VIDEO

Imagini terifiante au fost surprinse de o cameră de supraveghere în localitatea Lumina, din județul Constanța. Scenele surprind momentul în care un șofer încearcă să depășească un TIR încălcând linia continuă.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.