Accident grav în Neamț. Patru autoturisme implicate

62008675

Şapte persoane, printre care şi un copil de şase ani, au ajuns la spital, sâmbătă după-amiază, în urma unui accident rutier petrecut în judeţul Neamţ şi în care au fost implicate patru autoturisme.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ, pompierii au fost solicitaţi să intervină, sâmbătă, la un accident rutier în care au fost implicate patru autoturisme, evenimentul având loc în municipiul Piatra Neamţ la ieşirea spre Bacău, la faţa locului deplasându-se trei echipaje de pompieri cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD, transmite News.ro.

De asemenea, la faţa locului s-au deplasat şi trei echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

În momentul în care echipajele de intervenţie au ajuns în zona respectivă au constatat că două femei erau încarcerate, acestea fiind scoase din autoturim de pompieri, ele fiind conştiente.

De asemenea, cadrele medicale au mai preluat un copil de şase ani şi un adolescent de 19 ani, dar şi doi bărbaţi care suferiseră diverse traumatisme.

Totodată, o altă persoană, rudă cu copilul de şase ani, care nu a fost implicată în accidentul rutier a făcut atac de panică. Toate cele şapte persoane au fost transportate la spital pentru îngrijri medicale.

Articol recomandat de sport.ro
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Citește și...
62008671
Bărbat de 28 de ani, prins cu peste 150 de kilograme de tutun
Un bărbat în vârstă de 28 de ani a fost deținut de polițiștii din București, după ce a fost prins cu 10 kilograme de tutun asupra sa. După ce i-au percheziționat locuința, oamenii legii au mai descoperit alte 143 kilograme de tutun mărunțit.
62008662
Hercule vechi de mii de ani, găsit în locuinţa unui bărbat din Alba. Ce voia să facă cu el
Poliţiştii din Alba au reușit să recupereze un artefact de epocă antică, reprezentând o divinitate greco–romană, susceptibil să aparţină patrimoniului cultural naţional.
62008660
Accident cu 4 răniţi şi un mort, în Timiş. Judeţul este sub Cod Portocaliu
Un accident rutier, în care au fost implicate trei autoturisme, soldat cu o persoană decedată şi alte patru rănite, s-a produs, sâmbătă, pe DJ 592, în apropiere de Chevereşu Mare