Accident grav, în Mureş. Un microbuz cu pasageri a căzut de la câţiva metri

62002024

Accident pe DN15, între localităţile Periş şi Petelea.

 

Un accident rutier în care au fost implicate un maxi taxi şi un autoturism, în care se aflau 10 persoane, s-a produs duminică pe Drumul Naţional 15, între localităţile Periş şi Petelea, două persoane ajungând la spital.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş, Emanuela Rugină, a precizat că şoferul unui microbuz a depăşit marcajul longitudinal continuu şi a lovit un autoturism care efectua un viraj la stânga.

FOTO: Zi de Zi/Ruxandra Galut

"Ambii conducători auto au fost transportaţi la spital, iar alte două persoane din microbuz primesc îngrijiri la faţa locului. Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor accidentului şi au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă", a declarat Emanuela Rugină.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Horea" al judeţului Mureş a anunţat că în urma accidentului două persoane au fost transportate la UPU SMURD Târgu Mureş, una din maxi taxi şi una din autoturism, şi că celelalte persoane refuză transportul la spital.

Circulaţia rutieră este blocată de DN 15 între Periş şi Petelea, traficul rutier fiind deviat prin localitatea Petelea

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Citește și...
62002009
Cum arată și cât valorează tabloul de Picasso găsit la rădăcina unui copac, în Tulcea
Tabloul “Tete d’Arlequin” pictat de artistul de origine spaniolă Pablo Picasso, în 1971, valorează 800.000 de euro. Lucrarea, furată în 2012 de un grup de români dintr-un muzeu din Olanda, a fost găsit la rădăcina unui copac dintr-un sat din Tulcea.
62002017
„Ploaie de foc” la un festival. Mai mulți răniți în urma bizarului fenomen. VIDEO
Cel puțin nouă persoane au fost rănite în Myanmar, upă ce un balon cu aer cald, încărcat cu artificii, a explodat deasupra mulțimii de spectatori. Incidentul a avut loc în cadrul unui festival anual.
62002015
Ce spun oamenii din Carcaliu, satul unde a fost găsit un Picasso. "Bă, da frumoşi tablourile alea"
Oamenii din Carcaliu, judeţul Tulcea, habar nu au avut timp de 5 ani că în satul lor se acunde un Picasso. Mulţi nici nu au azit de pictorul de origine spaniolă.