Accident grav în Covasna. Doi oameni au murit în maşină, după ce s-au ciocnit cu TIR-ul

61976661
News.ro

Accident grav pe DN 11, în localitatea Moacşa din judeţul Covasna. Doi oameni au murit iar alţi doi sunt răniţi.

Două persoane au murit şi alte două au fost rănite într-un accident rutier produs marţi dimineaţă pe DN 11 Braşov-Târgu Secuiesc, pe raza localităţii Moacşa, în zonă traficul rutier fiind blocat pe ambele sensuri.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Covasna au precizat că în accident au fost implicate un autotren înmatriculat în judeţul Argeş şi un autoturism din Republica Moldova în care se aflau trei persoane, două decedând în urma impactului.

"Au intervenit două echipaje de descarcerare, un echipaj SMURD şi două SAJ. Două victime din autoturism au fost extrase de echipajele de descarcerare, dar, din păcate, sunt decedate. Şoferul tirului şi un pasager din autoturism au fost transportaţi la UPU", au precizat reprezentanţii ISU Covasna.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Covasna, şoferul autoturismului şi pasagerul care au murit în accident aveau 28 ani, respectiv 57 ani.

"Din primele cercetări se pare că cel aflat la volanul autoturismului ar fi pierdut controlul şi a pătruns pe contrasens, unde a lovit frontal autotrenul", au menţionat reprezentanţii IPJ Covasna.

În zonă, traficul este blocat pe ambele sensuri, circulaţia rutieră fiind deviată de la intersecţia cu localitatea Reci (DN11) prin oraşul staţiune Covasna.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
61976660
Accident pe DN 71, din cauza unei şoferiţe neatente. "S-a oprit să ia un pepene"

Carambol pe Drumul Naţional 71, care duce de la Târgovişte spre Sinaia. Trei maşini au fost grav avariate după ce o şoferiţă grăbită a virat la stânga fără să se asigure.

61976657
O bătrână a căzut de la etajul 2, în Târgu Mureş. Nimeni nu ştie ce făcea acolo

O femeie de 74 de ani, din Târgu Mureş, a fost internată în spital după ce a căzut de la etajul doi al unui bloc.

61976656
Un șofer din Capitală s-a urcat cu mașina peste gardurile de separare pentru tramvaie

Au apărut şi primele incidente după ce au fost montate gardurile de separare pentru circulaţia tramvaielor, în Bucureşti.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.