Accident cu şase răniţi în Brașov. Doi dintre răniţi sunt copii

61952685
iStock

Şase persoane, între care doi copii, au fost rănite sâmbătă, în urma unui accident care a avut loc între două autoturisme pe bulevardul Alexandru Vlahuţă din Braşov, o arteră intens circulată.

''Toate persoanele rănite erau conştiente şi prezintă diferite traumatisme, cu excepţia unei tinere în vârstă de 28 de ani, care a suferit un traumatism cranio-cerebral, toracic şi la membrele inferioare. Patru dintre răniţi - doi adulţi şi doi copii - au fost transportaţi la spital, iar ceilalţi doi au refuzat transportul la o unitate medicală. La faţa locului s-au deplasat trei echipaje SMURD, un echipaj de descarcerare, un echipaj cu apă şi spumă'', a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, Ciprian Sfreja.

Potrivit IPJ Braşov, unul dintre şoferi nu a adaptat viteza la condiţiile de drum.

''Un bărbat în vârstă de 28 de ani din Braşov, care conducea un auto marca BMW pe bulevardul Alexandru Vlahuţă dinspre bulevardul Gării către strada Zizinului, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, carosabil umed a derapat şi a pătruns pe contrasens intrând în coliziune cu un auto marca Skoda. (...) Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă'', informează purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov, subcomisar Alina Ivan, potrivit unui comunicat de presă. 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Citește și...
62011485
Suma uriașă furată din bancomatul din Brașov aruncat în aer
Prejudiciul estimat în urma spargerii bancomatului unei sucursale bancare din Braşov este de 160.000 de lei. Bancomatul a fost aruncat în aer vineri noapte, iar poliţiştii fac cercetări pentru a-i identifica pe autori.
62011463
Poliția Română învață cetățenii, pe Facebook, cum să scape de hoți de Revelion
Poliția Română a oferit, pe pagina de Facebook, o serie de sfaturi privind modalitățile în care cetățenii se pot apăra de hoți, în noaptea de Anul Nou.
62009044
Ordonanţa care instituie "taxa pe lăcomie", publicată în Monitorul Oficial. Ce prevede
Ordonanţa de urgenţă ce prevede noi măsuri fiscale de la 1 ianuarie 2019, inclusiv "taxa pe lăcomie" pentru bănci, a fost publicată sâmbătă în Monitorul Oficial.