Accident cu 6 maşini, în apropiere de Constanţa. Mulţi răniţi, printre care şi copii

61979197
News.ro

Şapte persoane, printre care şi doi copii, au fost rănite duminică, într-un accident rutier petrecut în judeţul Constanţa şi în care au fost implicate şase autoturisme.

În maşini se aflau 12 persoane. La faţa locului s-au deplasat mai multe ambulanţe şi elicopterul SMURD, care au transportat persoanele rănite la spital, scrie News.ro.

 

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Constanţa, poliţiştii au fost anunţaţi despre producerea unui accident rutier pe DN38, între localităţile Topraisar şi Amzacea, în care au fost implicate şase autoturisme.

Din primele date, accidentul s-a produs pe fondul nepăstrării unei distanţe de siguranţă.

Conform reprezentanţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa, în maşini se aflau 12 persoane, şapte dintre acestea fiind rănite.

La faţa locului s-au deplasat autospeciala de transport victime multiple din cadrul ISU Dobrogea, trei ambulanţe şi elicopterul SMURD.

În urma accidentului, au fost răniţi şi doi copii, unul de doi ani şi altul de nouă ani, ambii fiind diagnosticaţi cu un traumatism cranio-cerebral. De asemenea, patru femei şi un bărbat au mai fost răniţi, aceştia suferind diverse traumatisme, printre care toracic, abdominal, de bazin sau cranian. Toate victimele erau conştiente şi au fost transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Citește și...
61979196
Zeci de protestatari au solicitat certificate la IML și au depus plângeri împotriva jandarmilor. Audierile încep luni
Plângerile penale depuse la Secția 1 de Poliție de protestatarii răniți vineri în Piața Victoriei, după intervenția în forță a Jandarmeriei, au fost transmise la Parchetul Militar.
61979190
Tren deraiat în Dolj, după ce un mecanic beat a intrat pe un pod în reparații. FOTO și VIDEO
Mecanicul de locomotivă al trenului de marfă deraiat duminică dimineaţa în zona localităţii Cârcea, din judeţul Dolj, a ignorat semnalul de circulaţie aflat pe culoarea roşie şi a intrat pe firul de cale ferată închis pentru lucrări capitale.
61979007
Decizia luată în cazul celor doi bărbaţi reţinuţi pentru atacul asupra jandarmilor
Două persoane au fost reţinute pentru ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, în urma violenţelor care au avut loc vineri seară la protestul diasporei din Piaţa Victoriei.