Accident cu 1 mort și 1 rănit, provocat de un tânăr de 19 ani fără permis: ”Nenea nu suna la 112”

×
Publicitate

Inconştienţa a dus la moarte de om, luni, în Bistriţa Năsăud.

Un bărbat de 55 de ani şi-a pierdut viaţa, iar sora lui cu doi ani mai mare a ajuns în stare gravă la spital, după ce s-au urcat în maşină cu un tânăr care nu avea permis de conducere.

Oamenii fuseseră într-o vizită, iar când s-a petrecut necazul se îndreptau spre casă.

Cei doi fraţi, tânărul de la volan şi amicul său se întorceau din localitatea Perişor, unde femeia de 57 de ani fusese să-şi viziteze fiica. Pe drum însă, băiatul de 19 ani - care NU avea permis de conducere - a pierdut controlul maşinii într-o curbă şi a izbit violent un pom.

Pe bancheta din spate se aflau femeia şi fratele ei, de 55 de ani. Când i-au văzut, martorii au pus imediat mâna pe telefon.

Martor: "Am oprit şi i-am întrebat pe băieţi: aveţi nevoie de ajutor? Ei au zis că nu au nevoie de ajutor şi când m-am uitat în spate am văzut 2 victime, deci una era plină de sânge. Nenea nu suna la 112. Cum să nu sun? "

Pentru bărbat, nu s-a mai putut face însă nimic.

Sabina Brad, medic SMURD: "Una dintre victime era decedată, o femeie a fost preluată de echipajul cu elicopter şi transportată la spitalul judeţean de urgenţă Tg Mureş”

Atât cel de la volan, cât şi pasagerul din dreapta, au scăpat doar cu leziuni uşoare. Cel care s-a încumetat însă să conducă maşina, deşi nu avea permis, este cercetat acum penal.

Şi pe centura oraşului Bistriţa s-a produs luni un accident grav. Un bărbat în vârstă de 59 de ani a ajuns în comă la spital după ce în timp ce traversa prin loc nepermis - a fost lovit de o maşină.

Iar pe Drumul Naţional 71, între Târgovişte şi Sinaia, necazurile au venit... în lanţ - 4 maşini s-au ciocnit puternic.

Șoferiţa cercetată: "Am vrut să virez stânga, n-am aproximat corect şi mi-a acroşat spatele."

Autoturismul tinerei în vârstă de 22 de ani a fost lovit din spate de un alt automobil şi proiectat în alte două vehicule. În urma impactului, unul dintre şoferi a fost rănit.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61963908
Avertisment MAE pentru românii care călătoresc în Germania, Italia şi Croaţia

MAE a emis avertizări pentru românii care călătoresc în Germania, Italia şi Croaţia.

61978035
Revoltă într-un sat din Brăila, din cauza pestei porcine. Oamenii îşi apără animalele

Localnicii satului valea Cânepii refuză să le permită autorităţilor să le omoare porcii, deşi în satul vecin există un focar de pestă porcină.

61846019
A pierdut 80.000 de lei la păcănele, apoi s-a plâns la 112 că a fost jefuit

Un agent de vânzări din judeţul Maramureş a reclamat la 112 un furt imaginar, ca să ascundă faptul că a pierdut banii la jocuri.

Recomandări
Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Cine sunt miniștrii PSD din Guvernul Niculescu. Social-democrații revin la guvernare după cinci luni de criză

Liderii PSD au decis în unanimitate să-l susțină în Parlament pe Luca Niculescu, iar Sorin Grindeanu a prezentat numele celor 11 social-democrați care ar urma să facă parte din noul Executiv.

Nava golful persic
Nouă alertă în Marea Neagră. Un incendiu a izbucnit la bordul unei nave în apropiere de Sulina

O nouă navă ar fi fost atacată, joi dimineață, în apropiere de Sulina, în Marea Neagră. Potrivit informațiilor disponibile, vasul se află la aproximativ 14 mile marine de țărm, iar incendiul a izbucnit la castelul navei, conform surselor Știrilor PRO TV.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.