60 de ani de la înființarea Institutului Fundeni. "E un reper în medicina românească"

×
Publicitate

Institutul Clinic Fundeni din Bucureşti a împlinit 60 de ani de la înfiinţare, iar evenimentul a fost marcat printr-o gală de excepţie, organizată la Palatul Parlamentului.

Invitaţii s-au bucurat de o frumoasă incursiune în istoria medicinei româneşti.

Institutul Clinic Fundeni din București, unitate medicală multidisciplinară, dar și de cercetare științifică fundamentală, este recunoscut mai ales prin specializarea în domeniul transplantului de organe. Tot aici a fost deschisă şi prima bancă de celule stem din ţară.

Carmen Orban, manager general Institutul Clinic Fundeni: "Fundeniul este un reper în medicina românească şi acest lucru vi se datorează în exclusivitate, felicitări. vă mulţumesc dumnaevoastra tuturor pentru ca împreună suntem o echipă".

Gala aniversara "Institutul Clinic Fundeni, 60 de ani de excelentă în medicină", a adunat laolaltă nume importante din domeniu, dar şi reprezentanți ai altor instituții româneşti şi străine, inclusiv membri ai corpului diplomatic.

Ambasadorul Israelului în România: "Această aniversare este o recunoaştere a succeselor şi performanțelor medicale obţinute de a lungul anilor cât şi oportunitatea de a privi spre viitor".

Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii: "Fundeniul înseamnă mai presus de toate viaţă, uneori şi moarte, şi durere şi fericire şi bucurie, e un amalgam de sentimente pe care-l am când păşesc pragul acestui spital".

Invitaţii au avut parte şi de momente artistice.

Institutul Clinic Fundeni din București are în prezent 1.100 de paturi și un număr de 2.170 de angajați, dintre care 22 la sută sunt cadre didactice universitare, majoritatea acestora activând în cadrul Universității de Medicină și Farmacie "Carol Davila" din București.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI peantru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62060835
Cinci dosare penale în 3 zile. Ce infracțiuni a comis un bărbat din Dâmbovița

Un tânăr de 23 de ani din Cobia, judeţul Dâmboviţa, aflat sub control judiciar, a ajuns din nou în atenţia poliţiştilor.

62060833
18 copii români, blocaţi pe aeroportul din Barcelona. De ce nu au putut urca în avion

Ore de coşmar în aeroportul din Barcelona pentru 18 copii, membrii ai unui ansamblu artistic din Capitală. Atât cei mici, cât şi însoţitorii lor şi-au petrecut noaptea în aerogară, după ce nu au putut urca în avionul care urma să îi aducă acasă.

62060834
Alertă într-un județ din România. Șoferii, verificați: "Să ne deschideţi portbagajul"

Autoritățile din județul Dâmbovița sunt în alertă. Două noi cazuri de pestă porcină au fost confirmate în comuna Niculești.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.