Un fotomodel a murit la câteva ore după liposucție. S-a operat chiar dacă era slabă. Ultimul mesaj transmis

62401029

Fotomodelul Luana Andrade a murit la câteva ore după o operație de liposucție.

 

Chiar dacă avea o siluetă zveltă, Andrade a decis să se supună unei proceduri de liposucție la un spital din orașul ei natal, São Paulo, Brazilia.

După ce pacienta a murit, spitalul a precizat că Andrade a suferit o „embolie pulmonară masivă”, care i-ar fi și provocat decesul.

„Intervenția chirurgicală a fost întreruptă, iar pacienta a fost supusă unor teste care au dezvăluit o tromboză masivă”, spune purtătorul de cuvânt al Spitalului São Luiz, conform Mirror.

„Ea a fost transferată la terapie intensivă unde a fost supusă unui tratament medicamentos și hemodinamic. Procedura de liposucție a fost efectuată de un chirurg și un anestezist privat angajat de familie", a precizat acesta.

Fotomodelul participa la reality show-ul brazilian Power Couple împreună cu iubitul ei, João Hadad, în momentul decesului. João a declarat că este „distrus” și că trăiește „cel mai rău coșmar" după aflarea veștii morții iubitei lui.

El spune despre Andrade că a fost o persoană „extraordinară" care „a captivat lumea cu grația și eleganța ei".

Luana s-a născut și a crescut în São Paulo și locuia cu iubitul ei de aproximativ patru luni în Greater Vitória.

O anchetă privind moartea Luanei este în curs de desfășurare.

În ultima postare de pe pagina de Instagram a fotomodelului, Andrade apare la sala de sport.

Tânăra apare îmbrăcată în echipament sportiv, în timp ce stă așezată de salteaua de gimanstică și făcându-și un selfie în oglindă. Fotografia a fost făcută în ziua în care aceasta a murit.

„În locul meu preferat", este ultimul mesaj al ei postat pe Instagram.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62401009
O femeie a cheltuit 60.000 de dolari pentru a arăta ca Ivanka Trump. De ce tot mai multe femei vor să semene cu ea
O femeie în vârstă de 33 de ani a vizitat de mai multe ori cabinetul medicului estetician pentru a arăta ca fiica cea mare a lui Donald Trump - Ivanka Trump.  
62400975
Cele mai inedite ținute purtate de celebrități la petrecerea de lansare a colecției Kim Kardashian x Swarovski | GALERIE FOTO
Lansarea noii colecții marca Skims și Swarovski a avut loc, marți, la New York City. Petrecerea a avut loc la noul magazin Swarovski de pe Fifth Avenue, iar evenimentul a marcat și deschiderea oficială a magazinului, relatează People.    
62400905
O influenceriță s-a filmat în timp ce-și tatua numele iubitului pe frunte. ”Vei regreta asta într-o zi” VIDEO
O influenceriță din Polonia și-a tatuat numele iubitului pe frunte, gest care a stârnit reacții mixte printre fanii săi. Unii i-au spus că va regreta tatuajul într-o zi, alții o laudă, în timp ce o parte s-au arătat convinși că totul e o făcătură.