Ioana d'Arc, prezentată ca un personaj nonbinar într-o piesă care se va juca la teatrul lui Shakespeare din Londra

62278454

O nouă producţie de la Globe Theatre din Londra, care explorează viaţa Ioanei d'Arc, o va înfăţişa pe legendara eroină franceză drept personaj nonbinar (care nu se identifică cu genurile feminin şi masculin), relatează DPA/PA Media.

 

Personajul istoric este celebru pentru că i-a condus neînfricată pe francezi în bătălii împotriva soldaţilor englezi în Războiul de 100 de ani.

Conducerea teatrului susţine că piesa "I, Joan" ("Eu, Ioana") va "oferi posibilitatea unui alt punct de vedere", după lansare, la sfârşitul acestei luni.

Ioana d'Arc, prezentată ca un personaj nonbinar într-o piesă care se va juca la teatrul lui Shakespeare din Londra

Rolul principal va fi interpretat de Isobel Thom, care foloseşte şi pronumele pentru persoane nonbinare, iar scenariul a fost adaptat pentru a schimba pronumele sfintei franceze.

"De secole, Ioana a fost o emblemă culturală portretizată în nenumărate piese de teatru, cărţi, filme etc.", a declarat Michelle Terry, directoare artistică a teatrului.

”Shakespeare nu s-a temut de disconfort, și nici The Globe”

"Istoria a oferit nenumărate şi minunate exemple despre Ioana portretizată drept femeie. Această producţie nu face decât să ofere posibilitatea unui alt punct de vedere. Acesta este rolul teatrului: de a pune pur şi simplu întrebarea "şi dacă?", a adăugat Michelle Terry.

"Teatrele produc piese, iar în piese orice poate fi posibil. Shakespeare nu a scris piese de teatru precise din punct de vedere istoric. A luat personaje din trecut pentru a pune întrebări despre lumea din jurul lui. Shakespeare nu s-a temut de disconfort şi nici The Globe", a spus directoarea artistică referindu-se la denumirea după care este cunoscut Globe Theatre.

Un comunicat publicat pe site-ul teatrului afirmă că instituţia s-a "angajat să devină o organizaţie incluzivă şi diversă", dispusă să facă o "schimbare necesară".

"Ne propunem să creăm o cultură şi un mediu în care experienţa tuturor la Shakespeare's Globe să fie egală, incluzivă şi echitabilă", se arată în text.

Piesa "I, Joan" se va juca în perioada 25 august - 22 octombrie.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62253186
Nicola Peltz, soția lui Brooklyn Beckham, primele explicații după ce s-a spus că este „în război” cu soacra sa

Nicola Peltz a dezvăluit mortivul pentru care nu a purtat o rochie Victoriei Beckham la nunta sa. Dezvăluirile vin la câteva zile de când Nicola a fost surprinsă cu ochii înlăcrimați într-o postare pe Instagram.

62278104
Ce pedeapsă a primit al doilea răpitor al câinilor lui Lady Gaga, Shon Whaley

Un al doilea bărbat acuzat că l-ar fi agresat pe un angajat al cântăreței Lady Gaga pentru a fura câinii vedetei a fost condamnat la șase ani de închisoare.

62277477
Tot ce trebuie să știi înainte să ajungi la Summer Well 2022

Mai sunt doar câteva zile până la Summer Well. La doar 30 de minute distanță de București, peste 30 de artiști vor urca pe 4 scene amplasate pe Domeniul Știrbey.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.