George Soros nu a participat la nunta fiului său. Cum se simte controversatul miliardar la 94 de ani

62552971

Miliardarul George Soros nu a fost prezent la nunta de sâmbătă a fiului său Alex Soros. La cei 94 de ani ai săi, Soros a particpat însă la o cină restrânsă în familie, cu o zi înainte.

Ceremonia ar fi fost oficiată de un rabin și un imam pentru a celebra atât credința musulmană a Humei Abedin, fosta consilieră a lui Bill Clinton, cât și moștenirea evreiască a lui Soros, arată publicația New York Post.

Printre invitații la evenimentul de sâmbătă de la moșia întinsă a lui Alex din Water Mill, New York, s-au numărat Bill și Hillary Clinton, Kamala Harris și Doug Emhoff, Nancy Pelosi, senatorul Chuck Schumer, parlamentarul Hakeem Jeffries, gazda emisiunii „The Tonight Show" Jimmy Fallon, simbolul Vogue Anna Wintour și Nicky Hilton Rothschild, arată sursa citată.

O sursă apropiată seniorului Soros a declarat pentru Page Six că filantropul și soția sa, Tamiko Bolton, „au găzduit o slujbă de familie restrânsă vineri dimineață, la ei acasă".

Soros are „94 de ani și este sănătos", atunci când a fost întrebat dacă miliardarul ar fi lipsit de la nunta de sâmbătă a lui Alex Soros din motive de sănătate, a spus sursa citată.

Trupa Boyz II Men – care a lansat nenumărate hituri în anii '90, cum ar fi „End of the Road" și „Motownphilly" - a cântat sâmbătă seara, iar printre cei care au urat ani mulți fericitului cuplu s-au numărat fiul lui Abedin, Jordan (cu fostul soț Anthony Weiner), și premierul Albaniei, Edi Rama.

Fratele lui Alex, Jonathan, Hillary Clinton și Wintour au ținut discursuri, de asemenea, la evenimentul de sâmbătă, unde meniul a inclus paste agnolotti, supă de mazăre, friptură americană Wagyu și creveți la grătar.

„Toată lumea bună a fost acolo", a spus un invitat la nuntă, unde printre petrecăreți s-a numărat și moștenitorul imperiului Microsoft, Rory Gates.

Potrivit Vogue, mireasa a purtat două rochii de mireasă personalizate pentru celebrarea celor două ceremonii: una de la Erdem și una de la Givenchy.

„Vineri, a avut loc o slujbă intimă la casa tatălui lui Soros din Southampton, cu familia și prietenii, pentru a marca Nikah în onoarea credinței musulmane a lui Abedin și Ketubah în onoarea moștenirii evreiești a lui Soros" și „Sâmbătă, o sărbătoare mai mare a avut loc la casa cuplului din apropiere" a titrat revista de modă.

George Soros, finanțator de top al democraților

La începutul acestui an, George Soros, principalul donator democrat, și Hillary Clinton au primit Medalia Prezidențială a Libertății, cea mai înaltă distincție civilă a națiunii, din partea președintelui de atunci, Biden, în cadrul unei ceremonii la Casa Albă.

Miliardarul de origine maghiară a donat peste 175 de milioane de dolari democraților în timpul alegerilor intermediare din 2022, conform înregistrărilor Comisiei Electorale Federale - iar în 2024 a donat alte 60 de milioane de dolari democraților din Cameră și Senat și altor cauze de stânga prin intermediul Democracy PAC, conform documentelor publice.

Page Six a dezvăluit în exclusivitate la începutul acestui an că fiul miliardarului Soros, în vârstă de 39 de ani, și fostul consilier al lui Clinton, în vârstă de 48 de ani, au trimis finvitații pentru nunta lor din New York din februarie.

„Alex este perechea perfectă pentru Huma. Este incredibil de bogat și de puternic - tot ceea ce îi pasă Humei" spunea un apropiat.

Huma Abedin a fost căsătorită anterior cu Weiner, politicianul democrat căzut în dizgrație, dar ea a intentat divorț în 2017 - la nouă luni după ce a ieșit la iveală un scandal de proporții.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
Citește și...
Liam Neeson, în rolul fiului legendarului Frank Drebin. Trailerul noului film „Naked Gun” a fost lansat

Unul dintre cei mai îndrăgiţi detectivi revine în acțiune. Luni a fost lansat trailerul noului film "Naked Gun", în care Liam Neeson îl interpretează pe fiul legendarului Frank Drebin.

Brad Pitt, look extravagant la o cină romantică în New York, alături de iubita sa. Cum i-au surprins paparazzii. GALERIE FOTO

Brad Pitt surprinde din nou cu un look extravagant la o cină romantică în New York. Actorul premiat cu Oscar, în vârstă de 61 de ani, a fost surprins sâmbătă ținându-se de mână cu iubita sa, Ines de Ramon, în timpul unei cine romantice în oraș.

Primul mare actor care s-a întâlnit cu Papa Leon. Experiența năucitoare cu moartea prin care a trecut starul

Al Pacino este primul mare actor care s-a întâlnit cu noul papă, Leon al XIV-lea, la Vatican. Starul este catolic, dar în biografia sa a mărturisit că a avut o experiență cu moartea, în urma căreia credința i-a fost pusă la mare încercare.

Recomandări
Ro-Alert în Tulcea, după ce o dronă a fost detectată în apropierea României. Două F-16 au fost ridicate de la sol

Populaţia care locuieşte în zona de nord a judeţului Tulcea a primit, duminică, în jurul orei 10:55, un nou mesaj RO-ALERT pentru a fi avertizată cu privire la posibilitatea căderii unor drone sau a unor fragmente din acestea.

Islanda a votat împotriva aderării la Uniunea Europeană, a anunțat postul public de televiziune RUV

⁠Islanda a respins propunerea guvernului de a ⁠iniția negocieri de aderare la Uniunea Europeană, ‌a anunțat postul public de televiziune RUV, în condițiile în care mai sunt de numărat doar câteva voturi.

Președintele Finlandei nu crede că Rusia va ataca NATO: „Nu are sens să pună la încercare cea mai puternică alianță militară”

Preşedintele Finlandei, Alexander Stubb, a declarat că nu crede că Rusia ar risca un atac împotriva unei ţări membre NATO şi că „nu ar avea niciun sens” să pună la încercare hotărârea alianţei, relatează Reuters.