Consiliul Judetean Cluj conecteaza castelul Bánffy la curent, pentru Festivalul Electric Castle

61303214

Consiliul Judetean Cluj va fi partenerul de organizare al Festivalului Electric Castle, care se va desfasura in perioada 21-23 iunie la Castelul Bánffy din Bontida, judetul Cluj.

Presedintele Consiliului Judetean, Horea Uioreanu, si reprezentantii Boiler Events au semnat miercuri protocolul de colaborare in acest sens. Parteneriatul urmareste promovarea si punerea in valoare a Castelului Bánffy, unul dintre cele mai frumoase ansambluri de cladiri istorice din Bazinul Carpatin, prin cresterea vizibilitatii turistice a domeniului considerat pe vremuri „Versailles-ul Transilvaniei”.

Potrivit actului amintit, Consiliul Judetean va asigura bransarea castelului la reteaua de curent electric, precum si distributia curentului electric pe durata festivalului. De asemenea, in urma unei colaborari cu o firma de transport in comun, se va crea o ruta de transport constanta intre Cluj-Napoca si castelul Bánffy in perioada amintita.

"Suntem convinsi ca festivalul va atrage un numar mare de tineri catre Castelul Bánffy din Bontida; avem astfel posibilitatea de a promova castelul in randul clujenilor, al ardelenilor si chiar al strainilor. Consiliul Judetean Cluj este intotdeauna deschis la astfel de colaborari, cu atat mai mult cand este vorba de promovarea unei zone a judetului. In plus, comunitatea locala va beneficia permanent de pe urma imbunatatirii infrastructurii zonei”, a declarat presedintele Consiliului Judetean Cluj, Horea Uioreanu.

Timp de trei zile, pe cele patru scene amenajate la castel vor evolua 40 de trupe si artisti romani si straini consacrati, printre care Morcheeba, Pendulum DJ Set fest. MC Verse (Live), James Zabiela, Telepopmusik (Live), Dub Pistols (Live), Stanton Warriors, Wankelmut si orchestra Notes&Ties.

Electric Castle Festival
Printre numele noi anuntate de organizatori se numara Fritz Kalkbrenner, care si-a confirmat recent participarea. Artistul german si-a inceput cariera la sfarsitul anilor ’90 si, dupa o perioada in care a lucrat impreuna cu fratele sau Paul, s-a impus ca interpret solo prin albumul ”Today Here Gone Tomorrow” (2010), care a ajuns sa figureze in topul celor mai bune 10 albume ale anului si in top 5 al celor mai bune albume din iTunes.

Organizatorii asteapta o participare totala de 25.000 de persoane (cumulat) pe durata festivalului.

Programul va include si evenimente complementare muzicii: proiectii de scurt-metraje, expozitii de pictura, fotografie si sculptura, prezentari de moda, targ de carte, actiuni neconventionale de teatru si dans, concursuri sportive si jocuri distractive. in curtea castelului va fi amenajata si o zona de campare pentru corturi, dotata cu toate utilitatile necesare.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
60145995
Jean-Paul Belmondo la 80 de ani: cina la restaurant, interviuri la TV si rol in filmul lui Lelouch

Actorul francez Jean-Paul Belmondo a implinit varsta de 80 de ani, marti, si a sarbatorit evenimentul alaturi de familie si cativa prieteni apropiati, intr-un restaurant italian din Paris, informeaza leparisien.fr.

61303169
Finlandezii de la Children of Bodom concerteaza in Bucuresti - noiembrie 2013

Exista o prejudecata potrivit careia formatiile de metal nu pot sa aiba succesul grupurilor de pop, dance sau de muzica electronica.

60550304
Stefan Banica Jr. le-a dezvaluit fanilor de pe Facebook surpriza despre care vorbea zilele trecute

La inceputul saptamanii Stefan Banica Jr. le promitea fanilor mari surprize. Astazi, se pare, artistul a decis sa le spuna una dintre ele.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.