Bianca Censori, soția lui Kanye West, riscă să ajungă în închisoare după ce a apărut aproape dezbrăcată în Paris

62429656
Getty

Bianca Censori, soția lui Kanye West, riscă să ajungă în închisoare după ce a purtat doar o pereche de colanți transparenți în timpul unei ieșiri pe străzile din Paris.

Ea fost surprinsă de paparazzi în timp ce facea cumpărături în orașul iubirii într-o ținună indecentă, scrie The Independent.

În Franța, conform codului penal, este ilegal să expui „părți intime ale corpului la vedere într-un spațiu accesibil publicului”. Acest lucru se pedepsește cu un an de închisoare și o amendă de 15.000 de euro.

De când s-a căsătorit cu Kanye West, Bianca Censori a devenit cunoscută pentru alegerile sale vestimentare riscante, iar săptămâna trecută a apărut aproape goală la Săptămânii Modei de la Milano.

Legile din Italia sunt similare cu cele din Franța, întrucât Bianca poate primi o amendă de 10.000 de euro sau poate face închisoare, tot pentru alegerile făcute în materie de modă.

Curtea Constituțională italiană precizează că o persoană care își expune părți intime ale corpului în apropierea unui loc frecventat de copii ar putea fi pasibilă de o pedeapsă cu închisoarea de la patru luni la patru ani.

Se știe că Kanye West este interesat de modul în care se îmbracă partenerele sale, de aceea au apărut în presă tot felul de speculații cum că el o controlează pe actuala soție și că o obligă să se îmbrace sumar.

Kim Kardashian a vorbit anterior despre influența rapperului asupra stilului ei, în timp ce fosta soție a lui West, Julia Fox, a făcut o serie de acuzații potrivit cărora West a încercat să controleze ceea ce purta.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
Citește și...
62429608
Rihanna va cânta la petrecerea dinaintea nunții fiului celui mai bogat om din Asia. Ce sumă de bani va primi artista
Rihanna se află în India, în aceste zile, unde va cânta la petrecerea dinaintea nunții fiului celui mai bogat om din Asia.
62418608
Ce s-a întâmplat cu prințesa Kate Middleton după operația abdominală. Motivul real pentru care nu a mai fost văzută în public
Prințesa de Wales nu a mai fost văzută de la Crăciun, iar asta a stârnit îngrijorarea fanilor.   
62429413
DJ Khaled și-a pus bodyguarzii să îl care până la scenă, ca să nu-și murdărească încălțămintea. VIDEO
DJ Khaled și-a pus bodyguarzii să îl care pe brațe până la scenă pentru a nu-și murdări încălțămintea.