Cu Moise-n desert
Urmaşul la tronul celui mai mare colos global al fotbalului, David Moyes, a fost o singură dată în România.
Şi a pierdut cu un neverosimil 5-1. Şi totuşi, un astfel de eşec îngrozitor a fost depăşit şi acum Moyes se află în faţa celei mai mari provocări posibile în fotbal în timp ce antrenorul român care l-a învins atunci, Ioan Andone, a rămas în universul periferic al fotbalului nostru.
Asta îmi aduce aminte de conjunctura din acest sezon cu Laurenţiu Reghecampf care îl elimină din Europa League pe Frank de Boer însă cel care este căutat de celălalt gigant din Manchester, City, este olandezul învins şi nu românul zburător. E greu să evadezi din acest colţ de lume spre o putere mondială, ce s-a întâmplat cu Ştefan Covaci la începutul anilor ’70 cu plecarea de la Steaua direct la cea mai bună echipă a acelor vremuri, Ajax, are loc o dată la un secol, probabil.
N-aş încadra la astfel de „evadări” şi plecarea lui Mircea Lucescu de la Rapid la Internazionale, românul fusese deja „naturalizat” în anii numeroşi pe care-i trăise ca antrenor în Italia.
Ca un adevărat monarh cu o domnie de o strălucire uluitoare întinsă pe durata a 27 de ani, Ferguson a avut dreptul de a-şi stabili succesorul. Şi chiar dacă United va continua să aibă rezultate impunătoare şi cu Moyes, nu cred că-l vom vedea pe Ferguson apărând în public cu un discurs precum cel al lui Ilie Stan, de exemplu, care spunea că Steaua lui Reghecampf a trăit din pregătirea fizică făcută de el. Şi nici nu credem că Moyes va ieşi să declare precum un Şumudică, să zicem, că trebuie să recupereze pentru că a găsit o echipă nepregătită fizic.
S-a vorbit de Mourinho, de Klopp, de Solskjaer, dar Ferguson a ales o reîncarnare a sa, de parcă am fi asistat la o succesiune la tron pe bază de legături de sânge. Moyes este şi el scoţian. O naţiune mică, dar care a dat unii dintre cei mai mari manageri din istoria fotbalului englez, Matt Busby, Bill Shankly, Alex Ferguson, Kenny Dalglish. Moyes are acelaşi profil cu Ferguson la venirea sa la United în ’86 : o vârstă comparabilă, o carieră solidă în condiţii austere, fără bugete ameţitoare.
Există manageri care sunt aduşi să administreze nişte construcţii şi manageri creatori de echipe. Moyes va trebui să aibă grijă de monumentala construcţie a lui Feguson, dar el poate fi şi un creator al epocii post Ferguson. La Everton el a fost singurul manager din Premier League care a avut un salariu mai mare decât orice vedetă din echipa sa. Şi asta pentru că scoţianul era la Everton un om care aducea ceva în plus clubului, nu era un prizonier al bugetului său.
Uniţii vor fi conduşi de acum de un Moise. Care-i va conduce prin deşertul întrezărit după plecarea unei personalităţi uriaşe precum Ferguson, deşert conturat şi de căderea acţiunilor lui United la bursă. Noul Moise va trebui să-şi conducă oamenii prin deşertul lăsat de plecarea lui Ferguson, dar va trebui el însuşi să scape de deşertul personal al unei cariere în care n-a câştigat, totuşi, vreun trofeu până la 50 de ani.
Etichete: David Moyes,
