Ce sa mananci si sa bei de sarbatori si cum sa te feresti de frig!

61244536

Medicii au emis o serie de recomandări pentru populaţie pentru perioada Sărbătorilor

Recomandările se referă la consumul de alimente şi de alcool, dar şi la expunerea la frig.

Medicii recomandă consumul moderat de alimente tradiţionale pe bază de carne de porc, mai ales a celor cu conţinut ridicat de grăsimi şi preparate termic, prin prăjire.

Specialiştii de sănătate publică din Ministerul Sănătăţii fac o serie de recomandări privind expunerea la frig, dar şi referitor la consumul de alimente în perioada Sărbătorilor de Iarnă.

"Astfel, având în vedere preocuparea MS pentru menţinerea unei bune stări de sănătate a populaţiei, în această perioadă sunt recomandate: consumul moderat de alimente tradiţionale pe bază de carne de porc, mai ales a celor cu conţinut ridicat de grăsimi şi preparate termic, prin prăjire; carnea şi preparatele din carne de porc trebuie achiziţionate de la comercianţi autorizaţi care pot certifica controlul sanitar-veterinar al produselor; alimentaţia trebuie să fie diversificată şi să cuprindă cereale, legume, fructe şi produse lactate", se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătăţii.

Se recomandă, de asemenea, evitarea consumului excesiv de alcool.

În ceea ce priveşte expunerea la frig, în special a persoanelor care vor participa la evenimentele organizate în aer liber, se recomandă folosirea mijloacelor de protecţie adecvate (căciuli, mănuşi, fulere, îmbrăcăminte corespunzătoare). De asemenea, este bine ca aceste persoane să se deplaseze, periodic, în locuri încălzite. Hidratarea trebuie făcută cu lichide calde, fără conţinut de alcool.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61244515
Cel mai piratat serial TV in 2012

Editorii site-ului Torrentfreak au realizat topul celor mai piratate producţii de televiziune în anul 2012.

61244197
Motivul pentru care scade consumul de sampanie in Franta:

Francezii beau mai puţină şampanie şi cheltuiesc mai puţin pe jucării, pentru că taxele mai ridicate, situaţia economică tot mai dificilă şi emigrarea mai multor personalităţi afectează buna dispoziţie a populaţiei.

61243873
Cum arata hotelul construit din gunoaiele stranse de pe plajele din Europa. E construit la Madrid si are 5 camere GALERIE FOTO

Anul acesta in Madrid a avut loc deschiderea unui nou hotel, pana aici nimic fantastic, insa noutatea consta in faptul ca acesta este construit in intregime din gunoi.

Recomandări
62600133
Încă un incident grav într-o școală din România. Un elev a fost înjunghiat și-a înjunghiat un coleg. Minorul agresor, reținut

Un elev de 15 ani ar fi rănit un coleg cu un obiect tăietor-înțepător și ar fi agresat fizic un altul, în urma unui conflict izbucnit într-un liceu din Pitești. Polițiștii au deschis verificări, iar minorul se află în custodia acestora.

Nicusor dan
Concluzia lui Nicușor Dan despre cele peste cinci luni de criză guvernamentală. Ce le-a spus președintele României americanilor

Preşedintele Nicuşor Dan subliniază, într-un nou interviu acordat presei americane, că România poate fi un partener de încredere pentru SUA.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.