O bata de baseball plina de sange gasita in casa: filmul crimei comise de Oscar Pistorius!

61273425

Poliţia sud-africană a găsit o bâtă de baseball plină de sânge în locuinţa lui Oscar Pistorius, multiplul campion paralimpic inculpat pentru uciderea iubitei sale Reeva, anunţă, duminică, publicaţia City Press.

"Bâta era plină de sînge, criminaliştii vor spune despre ce este vorba", a declarat o sursă apropiată anchetei, care a menţionat că Reeva avea capul "zdrobit".

Poliţiştii au trei ipoteze, conform City Press: Pistorius şi-ar fi agresat iubita cu bâta, Reeva ar fi utilizat-o pentru a se apăra sau sportivul s-a folosit de bâtă pentru a sparge uşa de la baia în care tânăra s-a refugiat.

Oscar Pistorius, 26 de ani, ar fi tras primul glonţ din cameră, înainte ca Reeva să reuşească să se închidă în baie. Ea a fost atinsă de patru gloanţe de 9mm, din care două au fost în cap.

Oscar Pistorius

 

"Bănuim că primul glonţ, tras în cameră, a lovit-o în şold. Ea a fugit apoi să se ascundă în baie. S-a pliat din cauza durerii. El a mai tras de trei ori. Probabil că Reeva a încercat să-şi acopere capul şi astfel un glonţ a lovit-o în mână", a declarat un poliţist.

Potrivit City Press, Pistorius şi-a sunat tatăl în jurul orei 03.20, joi dimineaţă, cerându-i să vină cât mai repede la el. Însă nu a sunat nici la poliţie, nici la ambulanţă.

Cel care a chemat autorităţile a fost tatăl unei prietene a lui Pistorius. În momentul în care familia sa a sosit, Pistorius cobora scările purtând în braţe trupul tinerei şi tremurând. Reeva Steenkamp, 29 de ani, respira încă şi el a încercat s-o resusciteze.

Oscar Pistorius

 

Era îmbrăcată în cămaşă de noapte, iar poliţiştii au găsit geanta ei şi iPad-ul pe jos, în camera lui Oscar. El i-ar fi spus surorii sale Aimée că s-a întâmplat ceva îngrozitor şi că a confundat-o pe Reeva Steenkamp cu un hoţ. Însă cele trei surse citate de City Press exclud această posibilitate, subliniind că nu au existat urme de intrare prin efracţie.

Vecinii celor doi susţin că Oscar şi Reeva s-au certat foarte tare miercuri seară, fiind nevoie chiar de intervenţia gardienilor de la domeniul unde locuia Pistorius.

Anchetatorii au un dosar ''solid ca o stâncă" împotriva lui Pistorius, susţine City Press, care adaugă că sportivului i se va recolta sânge pentru a se vedea dacă a luat droguri sau steroizi.

Oscar Pistorius

 

Atletul Oscar Pistorius a fost inculpat pentru uciderea prietenei sale, după ce a împuşcat-o mortal pe aceasta, în noaptea de miercuri spre joi.

Femeia ucisă în locuinţa atletului este Reeva Steenkamp, un fost fotomodel sud-african şi prezentatoare TV, care a apărut pe coperta revistei FHM şi a fost imaginea cosmeticelor Avon în Africa de Sud. În locuinţa sportivului a fost găsită arma crimei, un pistol cu calibrul 9 mm, înregistrat pe numele lui Pistorius.

Oscar Pistorius

 

Oscar Pistorius a intrat în istoria atletismului mondial la JO de la Londra, când a devenit primul alergător cu ambele picioare amputate care a concurat în competiţiile olimpice rezervate sportivilor fără dizabilităţi. El a ajuns în semifinalele probei de 400 de metri.

La câteva zile după JO de la Londra, Pistorius şi-a păstrat titlul la Jocurile Paralimpice în aceeaşi probă. La Beijing, el a fost triplul campion la 100, 200 şi 400 de metri. În palamaresul său, figurează şase tiluri de campion la Jocurile Paralimpice, o medalie de argint şi una de bronz.

Oscar Pistorius

 

El va fi audiat din nou marţi, la un tribunal din Pretoria, avocaţii solicitând eliberarea pe cauţiune, în timp ce Reeva va fi înmormântată la Port Elizabeth.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61270006
Cat de des ne verificam telefonul mobil in fiecare zi

Telefonul mobil reprezintă un obiect foarte important în viaţa fiecărei persoane.

61255151
Cum iti faci Mazda decapotabila printr-o miscare simpla! FOTO

Intamplarea a avut loc in Rusia :)

61266124
S-a inventat pixul care te atentioneaza atunci cand gresesti in scris! VIDEO

O companie din Germania a inventat un pix special care corectează greşelile de scris, erorile fiind atenţionate prin intermediul unor vibraţii puternice în mâna utilizatorului.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.