Ce fac oamenii pe 12.12.12 - ultima data repetitiva pe care o vom trai:

61235327

Hong Kong şi Singapore se pregătesc pentru o veritabilă frenezie nupţială pe 12 decembrie 2012 (12/12/12), o dată considerată de experţii chinezi în feng shui ca fiind extrem de norocoasă.

Nu mai puţin de 696 de cereri de căsătorie au fost depuse în acest an în Hong Kong, pentru data de 12 decembrie, o dată considerată de comunitatea chineză un simbol al "iubirii".

Acest numără depăşeşte de aproape patru ori media zilnică de 177 de cereri, înregistrată în octombrie, a declarat un purtător de cuvânt al Administraţiei Teritoriale Chineze.

Singapore

 

În Singapore, unde trei locuitori din patru sunt de etnie chineză, 540 de cupluri vor spune "Da", miercuri, potrivit site-ului Registrului căsătoriilor, această cifră fiind de opt ori mai mare decât media lunară obişnuită.

"Este o dată populară", a confirmat Renee Leung, aflat la conducerea unei firme care organizează nunţi, a cărei cifră de afaceri va fi de 10 ori mai mare în această zi specială, în comparaţie cu celelalte zile ale anului.

Hong Kong

 

Entuziasmul este totuşi ceva mai scăzut decât cel din anii precedenţi: în Hong Kong, 1.002 cupluri s-au căsătorit pe 11/11/11, o dată considerată un simbol "al iubirii eterne", şi 859 cupluri s-au căsătorit pe 10/10/10, un simbol al "perfecţiunii".

Sammy Au, un maestru în feng shui, o artă ancestrală chineză, data triplului 12 este pur şi simplu o zi "a norocului".

Însă datele de 18 şi 31 decembrie sunt zile plasate sub auspicii mult mai favorabile, a declarat el pentru cotidianul The Standard.

Anumite cupluri s-au grăbit însă să se căsătorească pe 12/12/12, înainte de data de 21 decembrie, care ar corespunde sfârşitului unui ciclu major din calendarul maya (despre care unii cercetători spun că s-ar încheia pe 23 decembrie), un eveniment asociat de unele persoane cu sfârşitul lumii.

"Vreau să mă căsătoresc înainte de sfârşitul lumii", a declarat unul dintre viitorii miri, ziarului de limbă chineză Ming Pao.

Singapore a bătut toate recordurile pe 14 februarie 1995, când peste o mie de cupluri s-au căsătorit în acea zi, o dată la care sărbătoarea occidentală de Sfântul Valentin a coincis cu o mare sărbătoare chineză.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61235324
Temerile oamenilor din toate timpurile legate de sfarsitul lumii:

Potop, foc universal, furtună de nisip, plante devoratoare, crepuscul al zeilor - de multe milenii, ideea că lumea se va sfârşi îi îngrozeşte pe oameni, împrumutând forme diverse,

61235265
VIDEO Pictorial fabulous in Brazilia pentru calendarul anului 2013!

Making of exceptional la forma suprema de arta erotica: Pirelli Calendar 2013!

61235139
POZA care a pacalit Netul: cine sta langa acest tip :)

O poză surprinzătoare dintr-un avion al companiei China Airlines a făcut senzaţie pe internet. Alături de un pasager obişnuit, se află unul cel puţin neaşteptat într-un avion.

Recomandări
Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Adr nord est1
Cum a reușit cea mai săracă zonă a României să primească la Bruxelles un premiu pentru antreprenoriat și inovare

Cea mai săracă zonă a României a primit la Bruxelles un premiu pentru antreprenoriat și inovare. Nord-Estul țării, cunoscut ani la rând pentru lipsuri și depopulare, este desemnat "Regiune Europeană Antreprenorială 2027".

Savu femicid 2
Femicidul și eșecul protecției. Cum a fost ucisă Alexandra, deși agresorul avea brățară electronică. Poliția primise sute de alerte

Violența bazată pe gen nu este doar o problemă intimă, ci o realitate socială care ne privește pe toți. Fără educație, responsabilitate instituțională și reacție rapidă crimele vor continua.