Cum reactioneaza 2 caini cand isi revad stapanul intors din Afganistan! VIDEO

61198728

Nic Dunsworth, soldat în Marina americană, a avut parte de o întâmpinare specială din partea celor doi câini husky ai săi, la întoarcerea din Afganistan, scrie dailymail.co.uk.

Atunci când a intrat în casă, Nic a fost copleşit de atenţia pe care Zoie şi Isibella, cele două căţeluşe ale sale, i-au acordat-o.

Citeste: Cum vor arata soselele viitorului: Smart Highway si care este prima tara din Europa care isi construieste primul "drum SF"

Animalele au sărit pe stăpânul lor şi au început să îl lingă şi să scoată sunete de bucurie.

Soţia soldatului a filmat momentul reîntâlnirii acestuia cu animalele şi a postat imaginile pe un blog care publică filmele realizate în momentul întoarcerii soldaţilor alături de familiile lor.

Citeste: Cele 7 poze FAKE: Internetul a fost invadat de poze false cu uraganul Sandy! FOTO

"Soţul meu s-a întors din a doua misiune în Afganistan în luna august şi am vrut să înregistrăm felul în care fetele noastre (cele două căţeluşe Husky) reacţionează la revederea lui. Au fost extrem de bucuroase. Nu îl văzuseră pe Nic din decembrie 2011", a declarat Kahly, soţia militarului.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
61198731
Metoda INEDITA prin care Eminem a anuntat ca va lansa un nou album in 2013
Eminem a anunţat, prin intermediul unei colecţii de şepci, comercializate pe site-ul muzicianului, că va lansa un nou album de studio în anul 2013.
61200249
A iesit teafar din masina ZDROBITA de un camion si un autocar! VIDEO
Omul asta este cel mai norocos sofer din lume.Accidentul se intampla in Rusia. Asta in cazul in care exista cineva care nu si-a dat seama :)
61200219
Un spectacol in regia lui Radu Beligan, o premiera si un one women show
Ce faci miercuri 31 octombrie. DeBarbati iti fac programul de teatru. Avem 3 recomandari.