Cum a fost un barbat "asaltat" in propria barca de dragostea unui leu de mare! VIDEO

61338390

Un bărbat din California a avut o experienţă deosebită când un pui de leu de mare s-a urcat în barca lui,

unde a petrecut mai mult de jumătate de oră cuibărindu-se cu afecţiune lângă el, scenele înduioşătoare fiind înregistrate într-un videoclip.

J. R. Gilkinson, bărbatul a cărui barcă a fost "prădată" de leul de mare, a încărcat videoclipul pe YouTube, unde a strâns peste 304.000 de vizualizări, scrie Daily Mail.

În clipul de aproximativ şase minute, intitulat "Experienţa cu un pui de leu de mare care mi-a schimbat viaţa", simpaticul mamifer poate fi văzut iniţial dând târcoale prin apă bărcii în care se află bărbatul alături de familia lui.

Apoi se urcă la bordul vasului şi, după ce se acomodează cu noul teritoriu, se apropie de Gilkinson, faţă de care nu întârzie să-şi arate afecţiunea, cuibărindu-se şi mângâindu-se de piciorul său.

Pe parcursul videoclipului Gilkinson poate fi auzit îndemnându-şi nepoata de 11 ani să nu atingă leul de mare, dar după câteva minute de interacţiune cu acesta, nici el nu mai poate rezista tentaţiei de a răspunde dovezilor de afecţiune din partea animalului sălbatic.

Mamiferul a petrecut apoi ceva timp alături de Gilkinson. "A fost una dintre cele mai frumoase experienţe pe care le-am avut vreodată", a spus el pentru The Huffington Post. "M-am bucurat de fiecare secundă pentru că nu ştiam cât avea să dureze."

"A vrut să se odihnească pe mine. Aşa că l-am lăsat", a mai spus Gilkinson.

Sănătatea puilor de leu de mare din California constituie un motiv de îngrijorare în acest an pentru experţii în viaţa animalelor sălbatice.

Potrivit lui Sarah Wilkin, coordonatorul programelor pentru eşuarea la mal a mamiferelor marine pentru Administraţia naţională a oceanelor şi a atmosferei, de cinci ori mai mulţi pui de mamifere marine ajung la ţărm slăbite şi pe moarte.

"Nimeni nu era pregătit pentru o asemenea amploare", a spus Wilkin. "Principalul aspect comun al acestor pui eşuaţi la ţărm este că ajung vlăguiţi, deshidrataţi, practic morţi de foame. Nu au fost în stare să găsească suficientă mâncare."

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
61338450
Cele mai scarboase 3 lucruri pe care le intalnesti pe strada zilnic.
Pe locul 3, draga domnule si draga doamna, se afla dihorul nespalat, iepurele mort, putregaiul organic purtat cu ei de multi dintre concetatenii nostri, zilnic, la subrat.
61338391
Cum i-a salvat viata John Malkovich unui necunoscut! VIDEO
John Malkovich a salvat viaţa unui bărbat, joi, în oraşul canadian Toronto.
61338372
Profetiile lui miniMaximus
Deja managerul Stelei are o rată respectabilă de profeţii împlinite.