Cercetatorii au descoperit indicii ale existentei apei pe Luna:

61378563

Cercetătorii americani au descoperit urme de apă "magmatică" pe Lună, în mineralele colectate de pe satelitul natural al Pământului, potrivit unui studiu publicat recent în revista Science.

Prezenţa acestor urme de "apă magmatică" - lichid din interiorul satelitului natural al Terrei - sugerează existenţa unui zăcământ bine ascuns sub suprafaţa Lunii, spun autorii acestui studiu, informează francetvinfo.fr.

Aceasta este pentru prima dată când acest tip de apă este descoperit, fapt care s-a întâmplat cu ajutorul instrumentului de cartografiere minerală al NASA Moon Mineralogy Mapper, instalat la bordul sondei Chandrayaan-1, lansată pe orbită în octombrie 2008.

Descoperirea confirmă rezultatele unor analize recente ale unor eşantioane de rocă colectate şi aduse pe Terra în timpul misiunilor din programul Apollo, în anii 1960.

"Acum că am stabilit că această apă provine probabil din interiorul Lunii, putem începe să o comparăm cu alte caracteristici de la suprafaţa satelitului", a explicat principalul autor al acestui studiu, Rachel Klima, de la laboratorul de fizică aplicată al Universităţii Johns Hopkins (Maryland, SUA).

Timp de zeci de ani, cercetătorii au crezut că rocile prelevate de pe Lună erau seci şi că urmele de apă depistate în ele erau rezultatul unei contaminări cu surse terestre.

"Această apă magmatică internă ne oferă şi indicii privind activităţile vulcanice de pe Lună şi despre compoziţia internă a acesteia", a mai spus Rachel Klima. "Acest lucru ne ajută să abordăm anumite chestiuni privind modul în care Luna s-a format şi modul în care procesele magmatice au evoluat atunci când aceasta s-a răcit", a precizat cercetătoarea.

Astronomii vor putea să verifice acum observaţiile despre "faţa ascunsă a Lunii", care se află departe de locurile unde navetele Apollo s-au plasat în urmă cu patru decenii.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61372265
Testul laser care iti spune cat mai ai de trait:

Oamenii de ştiinţă britanici au creat un test laser care este capabil să estimeze numărul de ani pe care orice persoană îi mai are de trăit, informează topsante.com.

61267500
Ce ii ajuta pe barbatii heterosexuali sa fie mai intelegatori fata de casatoriile gay

Barbatii care au acest obicei ajung sa fie mai intelegatori asupra casatoriilor gay. Uite cum te schimba fara sa-ti dai seama:

61380278
Guvernul vrea sa cumpere opere de Brancusi din Detroit, oras in faliment! VIDEO

Guvernul face demersuri pentru a răscumpăra de la un institut de artă aparţinând primăriei oraşului american Detroit,

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.