Cel mai vechi cartonas de baseball a fost vandut: Vezi pe ce suma FOTO

61267510

O fotografie rară cu membrii echipei de baseball Brooklyn Atlantics, datând din 1865 şi considerată a fi primul cartonaş de baseball al tuturor timpurilor, a fost vândută la licitaţie, joi, în Maine.

Cumpărătorul, un bărbat din Massachusetts, care a dorit să nu îi fie dezvăluită identitatea, a achitat suma de 92.000 de dolari, plătiţi integral în numerar, cartonaşul fiind adjudecat după foarte puţine runde, spune Troy Thibodeau, manager al casei de licitaţii Biddeford, din Maine, potrivit Reuters.

Fotografia echipei de baseball a fost montată pe un cartonaş, de forma unei cărţi de vizită, şi este singurul exemplar care există, deşi Biblioteca Congresului deţine o imagine similară, realizată însă de pe un alt negativ.

Imaginea de pe cartonaş îi înfăţişează pe cei nouă membri ai Brooklyn Atlantics, cunoscuţi drept primii campioni la baseball ai tuturor timpurilor, şi pe antrenorul acestora. Echipa a fost fondatoarea clubului National Association of Base Ball Players, un predecesor al actualei Ligi Naţionale de Baseball.

"Este mai degrabă o fotografie decât un cartonaş de baseball, însă mulţi o consideră a fi primul cartonaş de baseball, bazându-se pe faptul că a fost distribuit de echipă. A dat startul modei cartonaşelor de baseball", a mai spus Troy Thibodeau.

Respectivul cartonaş a fost adus în Maine pentru a fi scos la vânzare de un pasionat de antichităţi, care a oferit la licitaţie şi câteva sticle vechi de Coca Cola şi scaune din stejar, adaugă directorul casei de licitaţii. Dacă pentru acestea din urmă a obţinut doar 100 de dolari, cartonaşul a fost evaluat la mult mai mult.

În august 2012, aceeaşi casă de licitaţii a vândut, pentru 72.000 de dolari, un alt cartonaş de baseball, care îl înfăţişa pe Michael "King" Kelly şi care data din 1888.

Brooklyn Atlantics

 

Potrivit lui Thibodeau, nu se ştie câte cartonaşe cu Brooklyn Atlantics au fost produse, dar se ştie că acestea au fost imprimate pe cheltuiala clubului sportiv şi înmânate fanilor echipei, dar şi susţinătorilor echipelor adverse, deoarece Atlantics a fost o echipă atât de bună încât era apreciată şi de adversari.

Proprietarul casei de licitaţii a mai spus că a fost foarte grea stabilirea unui preţ estimativ pentru cartonaş, tocmai din cauză că acesta este atât de rar.

În cele din urmă, casa de licitaţii a anunţat un preţ minim de pornire de 50.000 de dolari, preţul maxim estimat fiind de 500.000 de dolari.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61266729
Mai e putin! Uite cand vom asista la un fenomen "unic in viata": Pentru cateva momente pe cer isi vor face aparitia 2 Luni

Putem spune ca in 2013, Pamantul va avea pentru o scurta perioada de timp 2 Luni pe cer. Si asta dupa ce doi astronomi din Rusia au descoperit ca o cometa uriasa va trece pe langa Terra.

61267526
7 soţi faimosi care au luat numele nevestei după casatorie

Huffington Post prezintă 7 cazuri de cupluri de vedete în care soţii au renunţat la orgoliu şi au preluat numele de familie al soţiilor lor.

61268004
Un roman a lucrat la monstrul care distruge tot in Die Hard! Ce masini conduce in film:

Bruce Willis face ravagii pe strazile din Moscova!

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.