Ce contin de fapt visele

61301663

Cercetătorii japonezi au reuşit să descifreze o parte dintr-un vis uman, un experiment interesant despre care ei afirmă că ar putea fi util pentru a analiza starea fizică a pacienţilor,

pentru a înţelege mai bine bolile psihice şi pentru a transmite comenzi unor maşini prin intermediul gândurilor.

"De multă vreme, oamenii sunt interesaţi de vise şi de sensurile lor, dar, până de curând, doar persoana care visează cunoştea conţinutul viselor sale", afirmă cercetătorii niponi de la Institutul Internaţional de Cercetări în Telecomunicaţii Avansate (ATR) din Kyoto.

Pentru a avansa în înţelegerea ştiinţifică a viselor, savanţii japonezi au creat un dispozitiv de decodare a imaginilor văzute de o persoană în timpul fazei onirice.

Pentru aceasta, ei au înregistrat de mai multe ori activitatea cerebrală a trei persoane în timpul somnului.

Cercetătorii i-au trezit pe voluntari atunci când pe ecranele monitoarelor de analiză apărea un semnal care corespundea unei faze a viselor, pentru a le cere să le descrie imaginea pe care tocmai o văzuseră, iar apoi i-au lăsat să adoarmă din nou, pentru a putea să reînceapă experimentul, executat de aproximativ 200 de ori pentru fiecare voluntar.

Acest procedeu a permis alcătuirea unui tablou al corespondenţelor dintre activitatea cerebrală exactă din acel moment şi obiectele sau subiecţii din diverse categorii (hrană, cărţi, celebrităţi, obiecte de mobilier, autovehicule etc.) care apăreau în acele vise.

Este vorba de un fel de lexic, care asociază un semnal provenind din creier cu o imagine.

Odată alcătuită această bază de date, îmbogăţită apoi şi cu alte informaţii, citirea activităţii cerebrale prin intermediul imagisticii cu rezonanţă magnetică (RMN) în faza somnului şi a viselor a permis alcătuirea unui sistem care "ghiceşte" ceea ce vede o persoană în timpul visului, cu ajutorul apariţiei acelor semnale cerebrale caracteristice.

În aproximativ 70% din cazuri, predicţiile s-au dovedit exacte.

Articol recomandat de sport.ro
Din minutul 30 s-a jucat 9 contra 11, iar scorul final i-a lăsat mască pe toți: "N-am mai văzut niciodată așa ceva!"
Din minutul 30 s-a jucat 9 contra 11, iar scorul final i-a lăsat mască pe toți: "N-am mai văzut niciodată așa ceva!"
Citește și...
61235103
Dragostea este ceea ce simti tu cand te uiti la nevasta mea

Imagineaza-ti ca ai implinit optzeci si patru de ani si esti casatorit de mai bine de cincizeci de ani cu femeia pe care o iubesti.

61301660
Ultrasmerit

Noul Papă şi-ar dori să asiste din tribune la derbyul Romei ce se joacă luni seară între Lazio şi AS Roma.

61301655
24 de KARATE | Totul despre psihicul de competitie! Cea mai mare greseala pe care o fac sportivii in concurs

"In coltul antrenorului”, cu Florian Ceafalau. Totul despre Karate, Debarbati.ro recomanda o serie de 24 de articole despre cel mai cunoscut sport de contact!

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 29 12h49m54s338
„Zici că eram într-un film”. Mărturii cutremurătoare după accidentul feroviar din Spania. Salvatorii caută restul victimelor

Ministrul nostru de externe a anunțat că un român a fost rănit în cumplitul accident feroviar din Spania. A primit îngrijiri medicale, nu este internat, dar urmează să mai fie investigat medical în cursul zilei de joi.

Download
Nava Contship Jet, lovită de trei drone în Marea Neagră, s-a scufundat în largul Bulgariei. Cei 18 marinari sunt nevătămați

Nava portcontainer Contship Jet, lovită miercuri de trei drone de suprafață în largul coastelor Bulgariei, s-a scufundat joi dimineață. Cei 18 membri ai echipajului au fost evacuați și sunt nevătămați, au anunțat autoritățile bulgare, potrivit EFE.

Tren spania
Ministerul de Externe a anunțat că un cetățean român a fost rănit în accidentul feroviar din Spania. Care e starea lui

Ministerul Afacerilor Externe anunţă, joi, că un cetăţean român a fost rănit în accidentul feroviar din Spania, în care au fost implicate două trenuri.