Tom Moore, înnobilat de Regina Elisabeta a II-a. Cum i-a mulțumit veteranul de 100 de ani

×
Publicitate

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii l-a înnobilat pe fostul căpitan Tom Moore, căruia i-a acordat titlul de cavaler într-o ceremonie inedită, scrie Reuters.

Veteranul în vârstă de 100 de ani, care a devenit Sir Tom Moore, a strâns donații de peste 35 de milioane de euro pentru cadrele medicale britanice, în semn de mulțumire pentru efortul depus în timpul pandemiei de coronavirus.

În aprilie, Tom Moore a făcut 100 de ture în grădina casei sale, înainte să împlinească 100 de ani. Prim-ministrul Boris Johnson a propus în luna mai înnobilarea acestuia.

”Îți mulțumesc atât de mult! Ai strâns o sumă uimitoare de bani”, i-a transmis regina lui Moore, în timpul ceremoniei care a avut loc în curtea castelului Windsor. 

”Ce își poate dori cineva mai mult? A fost o zi absolut magnifică pentru mine”, a declarat Moore, potrivit BBC.

tom moore cavaler

A fost prima ceremonie organizată de acest gen în care se ține cont de distanțarea socială, au transmis reprezentanții palatului Buckingham.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
62137485
S-au trezit că din pereții casei curge miere. Ce au găsit în pereți este uimitor
Un cuplu din Statele Unite s-a trezit că din pereții casei în care locuia a început să curgă miere.
62124432
S-a bătut cu un rechin care i-a smuls copilul din barcă. Care a fost deznodământul
Un bărbat din Australia și-a salvat copilul din fălcile unui rechin, după ce a fost atacat în timp ce se aflau pe o barcă de pescuit.
62137457
O fostă „regină a frumuseții” și profesoară, condamnată la 2 ani de închisoare, după ce a trimis poze indecente unui elev
O fostă „regină a frumuseții” și profesoară din Statele Unite, în vârstă de 29 de ani a fost arestată, după ce a trimis unui elev poze cu ea în ipostaze indecente.