Rovinieta online 2023: cum o obții și verifici. Amenzi în caz de rovinietă expirată

62379647
Shutterstock

Rovinieta este o taxă de drum obligatorie pentru șoferii care circulă pe drumurile naționale și pe drumurile aflate în intravilanul municipiilor și reședințelor de județ, dar și pentru orice vehicul de transport marfă.

Șoferii care au ieșit din oraș fără rovinietă vor fi amendați. Aceasta trebuie plătită în cazul oricărui vehicul care circulă pe drumurile naționale din România, indiferent dacă mașina e înmatriculată în România sau în altă parte și indiferent de reședința șoferului. Când pleci din localitate, după ce te-ai asigurat că ai la tine tot ce îți trebuie, următorul lucru ar trebui să fie achiziționarea rovinietei.

Rovinieta - de unde o poți achiziționa

Șoferii își pot achiziționa rovinieta fizic sau online. Procesul este la fel de simplu în ambele situații.

Majoritatea benzinăriilor oferă roviniete pentru vânzare. Tot ce trebuie să faci este să îi precizezi vânzătorului numărul de zile de valabilitate a rovinietei.

Din agențiile de control și încasare ale CNAI sau în secțiile de Drumuri Naționale, de la Direcțiile Regionale Drumuri și Poduri, de la punctele de lucru ale asociației Automobil Clubul Român, de la birourile regionale ale UNTRR sau de pe site-ul oficial CNAIR.

Citește și
Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul – una dintre cele mai mari minți ale creștinismului. Este sărbătorit pe 21 ianuarie 2026
Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul – una dintre cele mai mari minți ale creștinismului. Este sărbătorit pe 21 ianuarie 2026

Alta opțiune este să achiți taxa de rovinietă prin SMS, din toate rețelele mobile, însă aceasta va fi valabilă doar 7 zile, în cazul șoferilor de automobile sau o zi, în cazul conducătorilor de camioane.

Îți poți cumpăra rovinieta online de pe site-ul roviniete.ro, autorizat de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Pentru a cumpăra rovinieta online trebuie să intri pe site, să folosești calculatorul de roviniete în funcție de necesitățile tale, să alegi tipul autovehiculului și data intrării în vigoare a rovinietei, apoi apeși continuă.

Vei alege apoi perioada de valabilitate a rovinietei online, care poate fi de 7 zile, 30 de zile, 90 de zile sau 12 luni.

Apoi selectezi modalitatea de plată: prin card bancar, ordin de plată sau plată la bancă, BT24 Banca Transilvania sau 24 Banking BCR.

Apoi completezi formularul alegând persoana fizică sau juridică, pui adresa de livrare, detaliile autovehiculului și detaliile clientului.

După ce ai plătit, vei primi rovinieta pe adresa de e-mail.

Rovinieta expirată: ce amendă riști

Trebuie să știi că șoferii care circulă fără rovinietă și sunt surprinși de camerele video de pe autostrăzi, drumuri naționale, drumuri express, drumuri internaționale sau secundare, pot fi amendați cu sume cuprinse între 250 de lei și 4.500 de lei.

Nu vei primi amenda pe loc, pentru că ea va fi aplicată ca urmare a vizionării înregistrărilor care atestă contravenția.

În cazul în care ai fost prins fără rovinietă și ți-a venit amendă, o poți plăti pe ghișeul.ro.

Prețuri rovinietă 2023

Taxe pentru autoturisme

  • Rovinietă valabilă 7 zile: 15 lei
  • Rovinietă valabilă 30 zile: 35 lei
  • Rovinietă valabilă 1 an: 140 lei

Taxe pentru vehicule de transport persoane (până la 23 de locuri)

  • Rovinietă valabilă 7 zile: 100 lei
  • Rovinietă valabilă 30 zile: 257 lei
  • Rovinietă valabilă 1 an: 1.583 lei

Taxe pentru vehicule de transport persoane cu mai mult de 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto)

  • Rovinietă valabilă 1 zi: 35 de lei
  • Rovinietă valabilă 7 zile: 175 lei
  • Rovinietă valabilă 30 de zile : 455 de lei
  • Rovinietă valabilă 12 luni: 2.800 de lei.

În luna iunie 2023, Guvernul a adoptat un proiect de lege care stabilește noi tarife rutiere pentru circulația pe rețeaua de drumuri naționale. Acestea vor intra în vigoare abia din 2026 și vor fi calculate în funcție de norma de poluare și de kilometri parcurși.

Verificarea rovinietei online

Dacă ți s-a întâmplat să uiți dacă ai sau nu rovinieta valabilă atunci când ieși din oraș, lucrurile sunt mai simple decât par.

Poți intra pe cnadnr.ro pentru a verifica valabilitatea rovinietei.

Trebuie doar să introduci numărul auto al vehiculului și seria de sașiu, iar serviciul îți va spune dacă ai sau nu rovinieta încă valabilă sau este expirată.

Ține minte că poți achiziționa rovinietă și dacă ai pornit la drum fără ea. Tot ce trebuie să faci este să o cumperi online cât mai curând posibil.

Mai exact, dacă ai circulat fără rovinietă, o poți plăti până la ora 00:00 în ziua în care ai ieșit din localitate pentru a evita o amendă.

Dacă ți-ai adus aminte că nu ai rovinietă când ai trecut pe lângă o cameră, atunci poți să plătești rovinieta rapid online.

Aceste camere fixe sau mobile ale CNAIR înregistrează numărul de înmatriculare al mașinii care intră automat într-o bază de date unde figurează mașinile cu și fără rovinietă.

Ei bine, dacă plătești rovinieta în aceeași zi până la ora 23:59, scapi de amendă. Sistemul MAI face automat o verificare a tuturor numerelor înregistrate în ziua respectivă. Cei care au avut rovinietă cumpărată până la finalul zilei sunt șterse din baza de dată veche.

Data viitoare când pleci fără rovinietă și îți aduci aminte în aceeași zi, asigură-te că o plătești până la miezul nopții ca să nu primești amendă.

Poți primi amenda și dacă ești oprit de Poliția Rutieră care îți verifică documentele și inclusiv rovinieta, dacă ești în afara localității. Amenda o poți lua și fără să te oprească Poliția, în urma înregistrării camerelor video fixe sau mobile. Această amendă poate să îți vină acasă în termen de maximum opt luni. 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul – una dintre cele mai mari minți ale creștinismului. Este sărbătorit pe 21 ianuarie 2026
Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul – una dintre cele mai mari minți ale creștinismului. Este sărbătorit pe 21 ianuarie 2026

Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul rămâne una dintre cele mai luminoase și profunde figuri ale creștinismului, un teolog de geniu și un apărător neînfricat al adevărului de credință. Biserica îl pomenește cu evlavie pe 21 ianuarie 2026.



Zodia Vărsător - caracteristici, perioadă, piatră norocoasă, culoare și compatibilități. Totul despre această zodie
Zodia Vărsător - caracteristici, perioadă, piatră norocoasă, culoare și compatibilități. Totul despre această zodie

Vărsătorul, cel de-al unsprezecelea semn al zodiacului, este recunoscut pentru unicitatea și spiritul său inovator.

Auroră Boreală pe cerul României. Fotografii nu au ratat momentul și au surprins dansul neobișnuit al perdelelor de lumină
Auroră Boreală pe cerul României. Fotografii nu au ratat momentul și au surprins dansul neobișnuit al perdelelor de lumină

Cerul României a oferit luni noaptea un spectacol rar. S-a colorat în nuanțe de verde și roșu pentru că în multe zone ale țării a fost vizibilă Aurora Boreală.

Recomandări
Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade
Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade

ANM a emis miercuri o informare care anunță vreme deosebit de rece, ger accentuat pe timpul nopții și dimineții, precipitații mixte, polei și intensificări ale vântului în mai multe zone ale României.

LIVE UPDATE. O lume întreagă așteaptă discursul președintelui Donald Trump la Forumul Mondial de la Davos
LIVE UPDATE. O lume întreagă așteaptă discursul președintelui Donald Trump la Forumul Mondial de la Davos

Toate privirile sunt astăzi îndreptate spre Davos, unde președintele SUA Donald Trump va ține un discurs, la scurt timp după ce și-a dublat oferta de achiziție a Groenlandei, afirmând că „nu există cale de întoarcere”.

„Cel mai bun discurs al unui lider mondial din ultimii ani”. De ce a fost aplaudat furtunos premierul Canadei la Davos
„Cel mai bun discurs al unui lider mondial din ultimii ani”. De ce a fost aplaudat furtunos premierul Canadei la Davos

Discursul premierului Canadei, Mark Carney, la Forumul din 2026 de la Davos a provocat aplauze prelungite, notează BBN Bloomberg, care a făcut și o trecere în revistă a modului în care a fost receptat în media internațională acest discurs.