Așa că cei patru astronauți care fac parte din echipaj au fost scoși din carantină. Iar lansarea planificată pentru săptămâna aceasta, a fost mutată luna viitoare. Artemis 2 va transporta astronauți în jurul Lunii, într-o călătorie de 10 zile.
Problemele au apărut în cursul alimentării cu combustibil a rezervorului, în ultima etapă și cea mai importantă a testelor. Specialiștii au observat scurgeri de hidrogen în locul unde conducta se conectează la rachetă.
Veștile rele au venit la scurt timp după ce șeful Pentagonului a vizitat ieri centrul de lansare din Florida. Hegseth a putut inspecta de aproape capsula Orion care îi va duce pe astronauții misiunii Artemis 2 în jurul Lunii.
Pete Hegseth, șeful Departamentului de Război: „Munca voastră îl va ajuta pe președintele Trump să își îndeplinească obiectivele de politică privind securitatea națională într-un ritm record, inclusiv prin proiecte esențiale precum Artemis. Vom reda și spațiului măreția.”
După depistarea scurgerilor, agenția a decis să-i scoată din carantină pe cei patru astronauți – trei americani și un canadian – care fac parte din echipajul misiunii Artemis 2. Aceștia vor intra iar în izolare cu două săptămâni înaintea datei de lansare, care nu a fost încă stabilită.
Briony Horgan, astrofizician: „Acești astronauți vor orbita în jurul Lunii și vor vedea cu propriii lor ochi suprafața Lunii și fața nevăzută a acesteia pentru prima dată din anii 1970.”
Primul zbor cu echipaj uman până la Lună de după misiunea Apollo 17, din 1972, îi va purta pe astronauți în cel mai îndepărtat loc în care s-au aventurat vreodată oamenii în spațiu.
Reporter: „Va fi un interval de 40 de minute când nu veți avea contact cu Pământul...”
Victor Glover, astronaut: „Atunci vom fi cel mai aproape de Lună și la cea mai mare distanță de Pământ. Va fi un moment unic pentru omenire, acela în care câțiva oameni vor fi cu totul rupți de restul populației de pe Pământ.”
Paul Hayne, profesor de astrofizică: „Nu doar că ne întoarcem pe Lună, dar vom începe să construim infrastructura și capabilitățile necesare pentru a menține o prezență umană de lungă durată pe suprafața Lunii.”
Dacă misiunea Artemis 2 se desfășoară fără probleme, NASA intenționează să trimită astronauți pe suprafața selenară în cadrul misiunii Artemis 3, care ar putea fi lansată începând cu anul 2028.