Lilith, Luna Neagră întră în Balanță pe 29 iunie 2024. Ce aduce pentru zodii până pe 26 martie 2025

62391382
Shutterstock

Luna Neagră traversează un semn zodiacal în aproximativ nouă luni și un tur complet al zodiacului în aproape nouă ani. Este legată de instinctele primare, pe care trebuie să le depășim, pentru a evolua.

Luna Neagră este asociată cu fricile, ispitele, lucrurile pe care nu dorim să le acceptăm.

În harta natală, poziția Lunii Negre indică în ce domeniu de viață ne dorim libertate de mișcare, de acțiune, iar energia este blocată.

În următoarele nouă luni, Luna Neagră amplifică energia semnului de aer al Balanței.

Arhetipul Balanței este despre relaționare, socializare și interacționare. Urmează o perioadă favorabilă pentru îmbunătățirea relațiilor, însă fără a face compromisuri de dragul partenerului, de a purta negocieri, dar fără să ne lăsăm influențați de ceilalți. În relații este importantă cooperarea, comunicarea și păstrarea unor limite, iar în relațiile profesionale de evitat să depindem total de cealaltă parte implicată.

Știind ce sector astrologic traversează Luna Neagră, putem depune eforturi mai mari pentru a înțelege ce simțim, ce temeri avem, cu scopul de a le depăși.

Ce aduce tranzitul Lunii Negre prin Balanță pentru fiecare zodie:

Berbec / Ascendent în Berbec

Nativilor Berbec, Luna Neagră le va traversa sectorul căsătoriei, relațiilor și parteneriatelor profesionale. Posibil să apară blocaje sau provocări, nativii să fie tentați să apeleze la compromis în unele situații, însă recomandarea este să țină cont și de ce-și doresc ei, să coopereze și să evite să depindă de partener sau de un partener din sfera profesională și să își îmbunătățească abilitățile de relaționale.

Taur / Ascendent în Taur

Luna Neagră le va traversa nativilor Taur, în următoarele nouă luni, sectorul asociat activităților profesionale, relațiile de muncă, sarcinile și rutina zilnică, dar și sănătatea. Se cere o atenție deosebită în relațiile cu cei cu care desfășoară activități, pentru că acestea pot fi viciate. Dacă își caută un loc de muncă nou, să fie atenți să își impună propriile condiții, să nu fie tentați să facă compromisuri, să evite să depindă de cealaltă parte.

Gemeni / Ascendent în Gemeni

Luna Neagră le va traversa nativilor Gemeni, în următoarele nouă luni, sectorul asociat iubirii, aventurilor romantice, copiilor, creativității, activitățile de relaxare și valorificării unor pasiuni. Posibil să se complice situația în planul armoros, să intervină ispite sau să se îndrăgostească de cineva cu care nu se potrivesc. De asemenea, există situația în care pot să apară blocaje sau provocări în relația cu persoana iubită, copiii sau creativitatea să fie inhibată.

Rac / Ascendent în Rac

Luna Neagră le va traversa nativilor Rac, până în martie 2025, sectorul asociat familiei, locuinței, patrimoniului, relațiilor cu părinții și rădăcinile. Apar blocaje, probleme de comunicare și interacționare cu familia, însă toate provocările vor avea rolul să-i ajute pe nativi să-și îmbunătățească relațiile familiale, să țină cont și de opiniile membrilor familiei, să evite compromisurile, să formeze punți de legătură cu familia.

Leu / Ascendent în Leu

Luna Neagră le va traversa nativilor Leu, în următoarele nouă luni, sectorul asociat comunicării și interacționării, învățării, opiniilor și negocierilor. Așadar, în următoarea perioadă, Leii sunt sfătuiți să creeze punți de legătură cu ceilalți, nu să le taie, să negocieze, să evite să facă pe plac celorlalți și să își urmărească interesul, să nu-și piardă puterea de a lua decizii.

Fecioară / Ascendent în Fecioară

Luna Neagră le va traversa nativilor Fecioară, până la finalul lunii martie 2025, sectorul banilor câștigați din muncă. Se cere atenție în administrarea banilor, mai ales că nativii vor avea o teamă să nu-și piardă resursele. De asemenea, atenție la ce contracte se încheie, pentru că sunt de evitat speculații financiare sau cheltuieli riscante! Lucrurile se pot complica, dar se rezolvă prin comunicare, interacționare și construirea unor punți de legătură cu ceilalți.

Balanță / Ascendent în Balanță

Luna Neagră le va traversa nativilor Balanță, în următoarele nouă luni, sectorul personalității. Se activează și axa relațiilor și urmează o serie de provocări, iar nativii vor avea impresia că nu pot să depășească anumite limite legate de propria persoană. Recomandarea astrelor este să accepte provocările, pentru că vor fi ajutați să progreseze.

Scorpion / Ascendent în Scorpion 

Luna Neagră le va traversa nativilor Scorpion, până la finalul lunii martie 2025, sectorul subconștientului, izolării și trecutului. Urmează o perioadă în care Scorpionii se pot retrage să analizeze niște situații de viață, să fie interesați să afle diverse informații legate de lucruri ascunse, paranormal, spiritualitate. Este o perioadă favorabilă pentru creșterea abilităților sociale și studiu în domenii de interes pentru ei. De asemenea, Scorpionii sunt invitați să elimine ce îi ține în loc, iar deschiderea către spiritualitate va ajuta.

Săgetător / Ascendent în Săgetător

Luna Neagră le va traversa nativilor Săgetător, în următoarele nouă luni, sectorul prietenilor, vieții sociale și proiectelor de viitor. Recomandarea pentru nativii Săgetător este să aibă grijă la relațiile cu prietenii, care se pot vicia, apar blocaje și provocări, iar în proiectele profesionale pot să apară încurcături. Evenimentele și situațiile, care apar în perioada următoare, vor avea ca scop să nu-și piardă puterea de decizie, să evite compromisurile și să contruiască punți de legătură cu cei cu care lucrează în proiecte personale sau de serviciu.

Capricorn / Ascendent în Capricorn

Luna Neagră le va traversa nativilor Capricorn, până la finalul lunii martie 2025, sectorul carierei, imaginii și reputației profesionale. Posibil să apară provocări, blocaje sau încurcături în aceste domenii, dar situațiile acestea vor duce la un progres în carieră, mai ales dacă Capricornii vor înțelege că este nevoie să-ți îmbunătățească abilitățile de relaționale cu ceilalați. De asemenea, este nevoie să țină cont și de părerea șefilor sau a persoanelor cu putere de decizie, iar dacă au impresia că li se impune ceva, să nu-și piardă puterea de decizie sau să accepte compromisuri.

Vărsător / Ascendent în Vărsător

Luna Neagră le va traversa nativilor Vărsător, în următoarele nouă luni, sectorul perfecționării, schimburilor de experiență profesională, studiilor, călătoriile și credințele de viață. Posibil să apară provocări sau blocaje în aceste domenii, evenimente și situații, care le pot da peste cap convingerile și filosofia de viață, cu scopul să aducă un progres.

Pești / Ascendent în Pești

Luna Neagră le va traversa nativilor Pești, în următoarele nouă luni, sectorul intereselor financiare, a banilor proveniți din alte surse decât salariul, moștenirile, banii deținuți la comun cu partenerul, dar și relația profundă și viața intimă. Posibil să apară provocări sau blocaje în aceste domenii, însă scopul este de a învăța să folosească corect resursele comune, să elimine relațiile toxice, să evite compromisurile și să țină cont și de nevoile celuilalt.

Articol recomandat de sport.ro
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Citește și...
Primii pași în apă. Puii de pinguin de la Grădina Zoologică din Londra își fac debutul la înot

Prima lecție de înot nu se uită niciodată. Au aflat asta și 11 pui de pinguin de la Grădina Zoologică din Londra, veniți pe lume în aprilie, care au avut prima interacțiune cu apa, sub atenta supraveghere a îngrijitorilor.  

Horoscop săptămâna 1 – 7 iulie 2024. Zodiile au parte de o săptămână plină de evenimente astrologice

Prima săptămână din luna iulie este una plină de evenimente astrologice : Mercur intră în Leu pe 2 iulie, Neptun retrogradează în Pești în aceeași zi, iar pe 6 iulie avem Lună Nouă în Rac.  

Două surori au găsit un munte de bani în beciul casei bunicului lor. Când au mers cu ei la bancă au avut un șoc

Două surori din Italia au găsit un munte de bani în beciul casei care a aparținut bunicului lor. Au trecut însă rapid de la bucurie la tristețe, când au aflat că bancnotele, de 158 de milioane de lire vechi, nu mai pot fi transformate în euro.

Recomandări
SURSE: Președintele Nicușor Dan va face o nouă desemnare de premier la începutul lunii septembrie

Președintele Nicușor Dan va face o nouă desemnare de premier la începutul lunii septembrie, fără să mai organizeze consultări politice oficiale cu partidele, au precizat pentru Știrile Pro TV surse apropiate de Palatul Cotroceni.

Planul pentru cel mai negru scenariu la Cernavodă. Autoritățile vor să aducă apă cu cisterna dacă Dunărea scade la un metru

Guvernul anunță noi măsuri pe Dunăre prin care să asigure în viitor suficientă apă pentru răcirea reactoarelor centralei de la Cernavodă.

Cel mai în vârstă monarh din Europa, Regele Harald al Norvegiei, a decedat la vârsta de 89 de ani

Regele Harald al V-lea al Norvegiei, care a plecat în exil în Statele Unite încă din copilărie, în timpul ocupației naziste a țării sale natale, a murit la vârsta de 89 de ani.