Gala de decernare a Premiului Eminescu, ştearsă de pe Facebook din cauza unei poezii cu limbaj licenţios. Cum sună

62236353

Memorialul Ipoteşti - Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu a şters de pe pagina de Facebook înregistrarea Galei de decernare a Premiului Naţional de Poezie pentru debut, după ce una dintre poetele nominalizate a recitat o poezie cu conţinut sexual.

 

Cătălina Stanislav a citit, în timpul galei, poezia "Gwyneth Paltrow şi cu mine", care conţine un limbaj licenţios, iar, după ce imaginile video au apărut în presa locală, conducerea Memorialului a decis să şteargă întreaga filmare.

Poezia recitată de Cătălina Stanislav poate fi ascultată AICI.

"Recitarea unei poezii care include şi cuvinte sau expresii licenţioase este alegerea exclusivă a poetului/poetei. Nu încurajăm un asemenea demers, dar nici nu putem avea opţiunea de a interzice în vreun fel modalitatea în care înţelege să se exprime un creator. Ca atare, în considerarea dreptului la liberă exprimare, mai ales în domeniul literar, Memorialul Ipoteşti nu poate cenzura modul în care un tânăr poet încearcă să devină cunoscut publicului larg. În urma apariţiei în mediul online a înregistrării în care o poeta nominalizată înţelege să recite una dintre poeziile sale care conţine cuvinte licenţioase, am decis, fără a ne pronunţa asupra valorii literare a textului citit, retragerea de pe pagina Memorialului a înregistrării", a anunţat instituţia de cultură de la Ipoteşti.

Premiul Naţional de Poezie "Mihai Eminescu" - Opus Primum pe anul 2021, acordat de Memorialul Ipoteşti - Centrul Naţional de Studii "Mihai Eminescu", a revenit tinerei poete Ileana Negrea pentru volumul "Jumătate din viaţa mea de acum".

Patru poeți nominalizați pentru premiu

Câştigătorul premiului de debut în poezie a fost desemnat de un juriu format din Alexandru Cistelecan (Universitatea din Târgu Mureş), Mircea A. Diaconu (Universitatea "Ştefan cel Mare" din Suceava), Mihai Iovănel (Institutul de Istorie şi Teorie Literară "George Călinescu" din Bucureşti), Alex Goldiş (Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca) şi Andrei Terian (Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu).

Pentru acest premiu au mai fost nominalizaţi alţi patru poeţi - Andrei Codrin Bucur, pentru volumul "La bella Italia: antipoemejurnaliere", Alexandra Pâzgu, pentru volumul "Dă tot ce ai", Ioana Zenaida Rotariu, pentru "Cei cinci ani de muţenie: poezie", şi Cătălina Stanislav, pentru volumul "Nu mă întrerupe".

Diploma şi trofeul i-au fost înmânate laureatei de către managerul Memorialului Ipoteşti, Ala Sainenco, în cadrul evenimentelor organizate în localitatea natală a lui Mihai Eminescu, cu prilejul împlinirii a 172 de ani de la naşterea acestuia.

 

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Un biofizician din Cluj explorează în premieră cel mai mare lac helioterm din lume. Descoperirile sunt uluitoare

Un biofizician din Cluj-Napoca explorează adâncurile celui mai mare lac helioterm din lume.  

Polițistul drogat din Buzău care a mers în uniformă la o prostituată și a refuzat să plătească a comis, beat, și un accident

Revenim cu o nouă ispravă a poliţistului din Buzău despre care v-am spus că este cercetat disciplinar pentru că ar fi mers în uniformă la o prostituată, dar a refuzat să plătească serviciile acesteia.  

Distracția în bazinele cu apă termală nu se oprește indiferent de anotimp. Unde au petrecut turiștii

Cu zăpadă sau soare, distracția în bazinele cu apă termală nu se oprește indiferent de anotimp.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.