Festival de datini și obiceiuri de iarnă la Iași. Sute de oameni au participat la spectacolul de sezon

×
Publicitate

Spectacol de sezon, cu tradiții și multă voie bună în centrul Iașiului. Au răsunat colindele și n-au lipsit nici măștile și costumele populare din toată zona Moldovei, dar și de peste Prut.

Totul în cadrul Festivalului "Datini și Obiceiuri de Iarnă", care a adunat în public sute de oameni.

Peste 20 de alaiuri și ansambluri folclorice din zona Moldovei și din Republica Moldova au umplut de culoare străzile din Iași.

Oamenii i-au însoțit pe colindători pe tot traseul. „Îmi place foarte mult, am crescut cu așa ceva și le arăt și copiilor”, a spus o femeie.

Între atâtea grupuri colorate, s-a remarcat și un tânăr, care a făcut o demonstrație de dans popular, iar mulțimea s-a strâns repede în jurul lui.

Publicul nu i-a scăpat din ochi nici pe colindătorii mascați.

Și urșii din Neamț au atras multe priviri, mai ales că unele costume erau purtate cu mândrie de fete.

Alaiul vesel s-a oprit apoi într-un centru comercial din oraș, unde spectacolul a continuat.

Festivalul "Datini și Obiceiuri de Iarnă" de la Iași a ajuns anul acesta la cea de-a 55 a ediție.

Articol recomandat de sport.ro
Mihaela Evi a devenit supereroină! Costumul cu care a aruncat internetul în aer: „Fabuloasă! Chiar ești Femeia Fantastică” | GALERIE FOTO
Mihaela Evi a devenit supereroină! Costumul cu care a aruncat internetul în aer: „Fabuloasă! Chiar ești Femeia Fantastică” | GALERIE FOTO
Citește și...
62410924
Dramă cu final fericit. Cum au fost salvați dintr-un canal cinci cățeluși abia născuți
Abia veniți pe lume, cinci cățeluși din Carolina de Sud se pot lăuda deja că au trecut prin peripeții vecine cu eroismul.  
62410953
Cele mai populare rețete românești. Au plasat România pe harta celor 100 de țări cu cea mai bună mâncare din lume
Ciorba rădăuțeană, micii și varza a la Cluj au așezat România pe harta celor 100 de țări cu cea mai bună mâncare din lume.  
62410858
Doi americani s-au prăbușit cu avionul pe autostradă. Au scăpat ca prin minune
Doi americani au scăpat ca prin minune, după ce avionul de mici dimensiuni în care se aflau s-a prăbușit pe o autostradă din Carolina de Nord.