Accident cumplit între localităţile Cioranca şi Costeşti. Motociclist și pasageră, decedați după ce au intrat într-un camion

62340472
Shutterstock

Un bărbat, în vârstă de 28 de ani, şi o tânără, de aceeaşi vârstă, au murit, duminică, în urma unui grav accident de circulaţie care a avut loc pe DN2(E85), între localităţile Cioranca şi Costeşti.

 

Cei doi au intrat cu motocicleta în coliziune frontală cu un autocamion, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Buzău, scrie Agerpres.

accident moto

Potrivit poliţiştilor rutieri, accidentul ar fi avut loc ca urmare a neadaptării vitezei la condiţiile de drum.

„Din primele date de la faţa locului a reieşit că este vorba de o coliziune între o motocicletă condusă pe direcţia Buzău către Bucureşti de către un şofer în vârstă de 28 de ani, din Bucureşti şi un autocamion care circula din sens opus, la volanul căruia se afla un conducător auto în vârstă de 50 de ani, din Bucureşti. Accidentul s-a soldat cu decesul şoferului motocicletei şi a pasagerei acestuia, o femeie în vârstă de 28 de ani, din Bucureşti”, a transmis IPJ Buzău.

Şoferul autocamionului a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o valoare negativă. Poliţiştii au deschis un dosar penal şi continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62345679
20 de persoane s-au autoevacuat dintr-un bloc din Tulcea, în urma unui incendiu. Focul, provocat de o tigaie uitată pe foc
Douăzeci de persoane s-au autoevacuat, duminică seara, dintr-un bloc din Tulcea, în urma unui incendiu produs într-o garsonieră, focul fiind provocat de o tigaie uitată pe foc.  
62349603
Localnicii și turiștii au fost invitați la evenimente în aer liber, la Zilele Orașului Constanța. „A fost o minune”
La malul mării, în acest weekend, s-au sărbătorit zilele orașului Constanța. Localnicii și turiștii au fost invitați la nenumărate evenimente în aer liber, inclusiv concerte.
62349606
Un copac s-a prăbușit pe liniile ferate, între staţiile CFR Buftea şi Periş
Traficul feroviar se desfăşoară pe un singur fir, duminică după amiază, între staţiile de cale ferată Buftea şi Periş, după ce un arbore a căzut pe linii din cauza vântului puternic, anunţă CFR Infrastructură.