A început Festivalul Internațional de Teatru. Ediția aniversară aduce la Sibiu teatre naționale din Franța și Austria

×
Publicitate

La Sibiu, a început Festivalul Internațional de Teatru, iar ediția din acest an este una aniversară, a treizecea la număr și are ca temă cuvântul „Miracol.”

Artiștii israelieni de la Asphalt Theater, un concept care combină muzica, circul și pantomima au deschis sărbătoarea, iar oamenii s-au grăbit în stradă, să-i vadă.

Turist: „E bucuria de a fi împreună cu alții și de a vedea același lucru dar a trăi lucruri diferite/oamenii cumpără, se distrează, merg în cluburi.”

Turist: „ Am fost norocoși să nimerim aici din întâmplare și ne place.Toată atmosfera la un loc este incredibilă, unică!”

Pe o altă străduță se țese o poveste fantastică, din baloane de săpun. Spectatorii intră direct în poveste.

Din cele peste 800 de evenimente artistice, un sfert se vor desfășura pe străzile și în piețele orașului.

Dan Bartha este responsabil cu buna desfășurare a reprezentațiilor în aer liber. Face asta de 30 de ani și știe cum a crescut festivalul în timp.

Dan Bartha, coordonator evenimente: „Am pornit cu scrisori efectiv scrise de mână, apoi ne-am bucurat când am sărit la mașina de scris, deja ni se părea o minune faxul.”

Și viața actriței Ofelia Popii se leagă de festivalul de la Sibiu. Premiată pentru rolul memorabil din Faust, e gata să urce din nou pe scena. În această seară, cu Povestea Printesei Deocheate, care are la bază un scenariu original, semnat de Silviu Purcărete.

Ofelia Popii, actriță: „În timpul facultății, prin anul doi, am venit la festival și m-a înnebunit atmosfera. Nu mi-am propus să rămăn atât de mult, inițial erau vreo trei ani și s-au făcut 20.”

Ediția aniversară a festivalului aduce la Sibiu teatre naționale din Franța și Austria, dar și prestigioase companii de dans. Printre ele - Vertigo Dance Company din Israel și cea mai mare dansatoare de flamenco din lume - María Pagés.

Artiștii francezi de la Gratte Ciel vin și ei cu un impresionant spectacol cu macarale și performeri care dansează suspendați la înălțime, într-un regal numit "Cod roșu de acrobații".


 

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62360028
Festivalul SAGA și-a deschis porțile la Romaero. Urmează trei nopți de muzică energizantă, cu artiști de renume

SAGA, marele festival de muzică electronică din București, și-a deschis porțile, de data aceasta la Romaero. Vor fi trei zile și trei nopți de muzică energizantă, cu artiști de renume, care vor susține concerte pe 7 scene amplasate pe platformă.

62359087
Ouă ochiuri perfecte - trucul prin care îți ies ca de revistă

Există câțiva pași simpli pentru a obține ouă ochiuri perfecte. În continuare vă prezentăm câteva informații utile despre ouă și câțiva pași simpli pentru a prepara cele mai bune ouă ochiuri.  

62359895
Care sunt cele mai bogate 4 zodii. Vezi dacă te-ai născut să fii bogat

Pentru a identifica cele mai bogate semne zodiacale, am analizat liderii financiari din lume și am folosit energia lor ca unitate de măsură.

Recomandări
Luca niculescu protv poza
Guvernul Luca Niculescu-PSD cere votul de învestitură în Parlament. Toți miniștrii au primit avize pozitive în comisii

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi, la ora 14, la votul de învestitură în plenul Parlamentului, după ce luni și marți toți miniștrii au primit avize pozitive după audierile din comisiile parlamentare.

bistrita scoala atac
Ce a observat un polițist la elevul care și-a atacat profesoara și un coleg. Școala făcea parte dintr-un program SRI

Apar informații în cazul atacului violent din școala din Bistrița: luni, un elev de 13 ani a înjunghiat o profesoară și un coleg cu un an mai mic.

Gettyimages nicusor dan
Președintele Nicușor Dan, mesaj înainte de votul decisiv din Parlament: „Democrația se confruntă cu o provocare”

Președintele Nicușor Dan a afirmat, marți, chiar înainte de votul decisiv din Parlament, unde urmează să se decidă soarta Guvernului Niculescu, că „democrația se confruntă cu o provocare”, cea mai puternică și cea mai importantă în aceste zile.