Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Zona din România în care vineri încep ninsorile. Prognoza până luni

Your browser doesn't support HTML5 video.

Ziua de vineri ne-aduce vreme destul de bună şi temperaturi potrivite perioadei. Maximele vor fi de la minus 1, la 6 grade, iar pe înserat, prin sud-vestul ţării vor intra ninsorile.

În Dobrogea şi Bărăgan, găsim soare şi atmosferă plăcută, după ce se risipeşte ceața matinală. Temperaturile, comparabile cu cele de joi, ajung pe la 5-6 grade, iar noaptea ne-aduce ninsori, lapoviţă şi condiţii de polei. 

Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei este ceață, acum pe la câmpie, dar mai târziu apare soarele; atmosfera se mai dezmorţeşte şi maximele ating 3-4 grade. La noapte apar ceva ninsori şi aici, iar vântul devine tot mai activ. 

În nordul Moldovei şi în Bucovina avem o zi cam mohorâtă, cu fulguieli trecătoare şi cel mult 2 grade în termometre.  În nordul Transilvaniei şi în Maramureş găsim vreme schimbătoare, înnorări, dar şi câteva momente însorite. Peste noapte o să ningă puţin şi aici. Termic, nu sunt schimbări importante: maximele se opresc pe la 1-2 grade. 

În vestul ţării, atmosfera va fi destul de însorită în prima parte a zilei, apoi se adună norii, iar pe seară încep să apară ninsorile. Peste noapte acestea se intensifică, iar vântul prinde putere în sudul Banatului şi poate atinge viteze de 65-70 KM/h.  La noapte, ninsorile ajung şi în zona Transilvaniei, iar la munte vor lăsa un strat consistent de zăpadă. Ziua va fi destul de plăcută, zărim şi soarele din când în când, iar temperaturile trec uşor de pragul îngheţului. În Oltenia, ninsorile vin chiar din acesta seara, iar după lăsarea nopţii vremea se înrăutăţeşte: o să ningă serios şi vântul va fi tot mai insistent. Până atunci avem atmosfera mai liniştită, un pic de soare şi maxime în jur de 3-4 grade. 

Citește și
viscol A3
Autostrada Turda-Gilău, blocată din cauza viscolului. De ce nu au ieşit utilajele de deszăpezire

Norii se înmulţesc treptat şi în ţinuturile sudice, iar către seară vor aduce ninsori locale. La noapte o să ningă mai serios, iar vântul va prinde putere.

În Bucureşti avem atmosfera însorită în prima parte a zilei, dar pe înserat se adună norii şi începe să ningă. La noapte va ninge destul de mult; se porneşte şi vântul, iar spre dimineaţă, ninsoarea se transformă în lapoviţă sau ploaie şi creşte riscul de polei.

La munte, ninsorile apar în orele serii în masivele sud-vestice. Noaptea o să ningă peste tot şi vântul va prinde putere, iar în Munţii Banatului şi pe crestele Carpaţilor Meridionali ar putea să depăşească 70 KM/h.

Prognoza meteo pentru 3 zile

Sâmbătă va fi vreme urâtă, cu precipitaţii cam peste tot. În vest, la deal şi la munte o să ningă destul de mult. În ţinuturile sudice mai întâi vor fi ninsori cu lapoviţă, apoi vin ploile, iar pe şosele apare poleiul. Vântul va sufla mai tare în zonele montane, în sud, sud-est şi centru. 

Duminică norii persistă şi vor aduce precipitaţii mai consistente în jumătatea estică a ţării. Vor domina ninsorile, prin Moldova va fi lapoviţă, iar în Muntenia şi Dobrogea: mai mult ploi. Se menţin condiţiile de polei, iar vântul rămâne activ în sud, sud-est şi pe crestele montane. 

Şi luni avem atmosfera închisă, dar ninsorile se domolesc. Mai vin ceva fulguieli, în special în zona Moldovei, iar prin sud-estul ţării o să picure trecător. 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult