Modifica setarile cookie
Toate categoriile

„A fost negru cerul”. A fost rupere de nori în mai multe localități din țară. Vântul a suflat și cu 110 km/oră

Your browser doesn't support HTML5 video.

Vijelia puternică de miercuri după-amiază a prăvălit un copac pe Transalpina, drept peste o mașină în care se aflau doi oameni.

Unul dintre ei, o femeie de 64 de ani, a murit strivită. Furtunile au lăsat în urmă un dezastru și în Bistrița-Năsăud și Maramureș.

Pe Transalpina, între Tău și barajul Oașa, un copac smuls de vântul puternic s-a prăbușit peste o mașină în care se aflau două persoane. Șoferul a scapăt cu viață, dar femeia în vârstă de 64 de ani aflată pe scaunul din dreapta a pierit strivită.

Bărbat: „S-a rupt copacul și a căzut. Era o femeie în mașină care a murit”.

Bărbatul care se afla la volan s-a ales cu mai multe contuzii și este în stare de șoc. Zeci de pompieri au intervenit pe drumul blocat de arborii doborâți de vijelie.

Citește și
Furtuna
Alertă ANM de vreme severă imediată. Cod roşu de furtună și grindină într-un județ

Marți, în mai puțin de 20 de minute, o furtună puternică a făcut ravagii și în județul Bistrița-Năsăud. Vântul a suflat cu putere cu aproape 100 de km/h și a spulberat zeci de acoperișuri din Albeștii Bistriței. Oamenii au rămas sub cerul liber și în beznă o noapte întreagă. Miercuri, imaginea este una dezolantă: mormane de tablă și tavane care stau să cadă în orice clipă.

Traian Baciu: „Nu mai vedeam acoperișul. Nu am mai putut intra în casă, am crezut că înebunesc. A căzut pe frigider tavanul”.

Bărbat: „Am 70 de ani. Nu am văzut așa ceva în viața mea. A venit furtuna, învărtea tot, a luat scaune din fier și le-a trântit toate în gard”.

Ioan Vermeșan, primar comuna Galații Bistriței: „Aproximativ 30% dintre imobilele din localitatea Albeștii Bistriței au fost afectate de furtună”.

Marți seară, într-o pădure de la marginea orașului Baia Mare, zeci de brazi au fost scoși din rădăcini și trântiți la pământ sau peste liniile de curent.

Femeie: „Niciodată n-am văzut așa ceva. Foarte mare furtuna. A fost negru cerul”.

În mai multe localități din Satu-Mare vântul a suflat și cu 110 kilometri pe oră.

În satul Bogata din Cluj, un grajd lovit de un trăsnet a fost mistuit de flăcări. Copacii doborați de vânt au blocat inclusiv o bandă din drumul european ce traversează localitatea Jucu.

Codul portocaliu de vijelii expiră la noapte.

Echipa: Gina Obrejan, Adina Timș, Ioan Vrâncean, Răzvan Dan, Laurențiu Antohe

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult