Vremea 4 noiembrie. Zonele unde vor fi azi 27 de grade
Your browser doesn't support HTML5 video.
Maximele pleacă de la 14-15 grade în Dobrogea şi ating 26-27 de grade prin Transilvania şi Maramureş.
Cum va arăta vremea în fiecare regiune a ţării:
În Dobrogea şi Bărăgan ziua de duminică începe cu ceață şi multă umezeală, iar până la ora 9:00 se menţine codul galben de ceaţă densă şi vizibilitate reduse pentru judeţele Ialomiţa şi Călăraşi. Mai târziu apare soarele, dar temperaturile rămân mai modeste în zona Dobrogei, unde vor fi în jur de 14-15 grade.
În Moldova sudică şi în nordul Munteniei, duminică dimineaţa găsim atmosferă cam mohorâtă, ceaţă în zona Buzăului şi în Vrancea. După prânz, cerul se mai degajează şi temperaturile ajung la 16-17 grade.
Şi în jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina va exista multă umezeală şi ceaţă în prima parte a zilei. Au fost emise şi avertizări în acest sens, valabile până la oră 10:00, aşa că mare atenţie dacă porniţi la drum! Apoi, se arată soarele şi temperaturile urcă spre 17-18 grade,valori mai ridicate decât ar fi normal.
În schimb, în nordul Transilvaniei şi în Maramureş avem o zi foarte frumoasă, soare şi temperaturi exagerat de mari pentru data din calendar. Pe la amiază se ating chiar şi 26-27 de grade.
Vreme caldă găsim şi în ţinuturile vestice. Norii vor fi rari, doar vântul mai are unele intensificări în sudul Banatului.
Şi în Transilvania o să avem soare şi atmosferă plăcută, dar după ce se risipeşte ceaţa din zona depresionară. Vântul devine mai insistent, iar maximele ajung la valori neobişnuit de mari pentru luna noiembrie. Se pot înregistra chiar şi 27 de grade în zonă.
În Oltenia aşteptăm vreme bună, deşi la începutul zilei apar ceva înnorări. Atmosfera devine plăcută după prânz, când temperaturile se apropie de 20 de grade.
În sudul ţării, ceata cuprinde zonele joase, iar pentru judeţele Ialomiţa, Teleorman şi Ilfov s-a emis o avertizare cod galben, valabilă până la ora 10. Mai târziu iese soarele şi se ating frecvent 17-18 grade.
Se lasă ceaţă şi în zona Capitalei. Şi aici este cod galben până la ora 10:00, iar vizibilitatea este în scădere, îndeosebi la marginea oraşului. Spre prânz cerul se degajează şi se face destul de cald. Maximă ajunge pe la 18-19 grade.
La munte rămânem cu vremea neobişnuit de caldă. Norii apar sporadic, în majoritatea masivele va domină atmosfera însorită, iar vântul va sufla mai puternic pe creşte. Maximele din staţiuni ajung pe la 19-20 de grade, valori mai ridicate decât în sudul ţării.
Cum va arăta vremea în următoarele zile
În Bucureşti, luni, o să avem vreme cam mohorâtă. Norii persistă toată ziua, dimineaţa revin condiţiile de ceaţă şi e posibil să burniţeze. În plus, temperaturile coboară spre valori mai potrivite momentului şi maximă se opreşte la 14-15 grade. În sud-est şi în sudul extrem înnorările persistă, apar condiţii de ceaţă şi burniţa, iar temperaturile coboară spre normal. În celelalte zone, vremea se păstrează caldă, norii vor fi rari, iar maximele vor atinge 24 de grade prin nord-vest şi centru. Iar la munte va fi soare, înnorări trecătoare şi temperaturi mult mai ridicate decât ar fi normal.
Marţi, în București nu va fi înregistrată aproape nicio schimbare: vreme închisă, condiţii de ceaţă şi burniţă şi până la 14 grade în termometre. În regiunile intracarpatice, însă, prindem încă o zi însorită, cu temperaturi foarte ridicate pentru acest moment al anului. În sud şi în est găsim atmosfera mohorâtă, cu ploi slabe sau burniţă şi temperaturi în limitele normale. La munte continuă vremea frumoasă, vântul are ceva intensificări în Munţii Banatului, iar temperaturile scad uşor, dar tot va fi mai cald decât în mod obişnuit.
Nici miercuri nu prea zărim soarele în București şi se mai răcoreşte puţin. La amiază vor fi cel mult 13 grade. În timp ce în sudul şi estul ţării rămânem cu vremea închisă, pe unde e posibil să burniţeze. În rest: tot soare şi timp frumos, dar se răcoreşte puţin şi maximele se opresc pe la 20 de grade. La munte însă, se mai răcoreşte puţin, atmosfera se menţine însorită; doar vântul mai are unele porniri în Munţii Banatului.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!