Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Vremea se schimbă radical de la 1 noiembrie. Fenomenul se va resimți în toată țara

Vremea se menţine caldă în următoarele zile, cu temperaturi de până la 19 - 20 de grade în majoritatea regiunilor, însă va intra într-un proces de răcire în primele zile din noiembrie, potrivit estimărilor ANM pentru intervalul 28 octombrie - 10 noiembrie.

Astfel, în Transilvania, Maramureş şi Moldova sunt anunţate valori termice medii de 8 grade pe timpul zilei, în timp ce în Muntenia şi Crişana temperaturile nu vor mai trece de 10 grade.

Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi în creştere după data de 1 noiembrie.

În Banat, în primele zile ale intervalului de prognoză, valorile termice diurne se vor situa peste normele caracteristice perioadei, respectiv medii ale maximelor ce se estimează a se situa în jurul a 19 grade, cu cele mai ridicate valori în data de 28 octombrie. Începând din data de 1 noiembrie, maximele vor fi în scădere treptată, până spre medii de 16 grade. Minimele termice vor fi în general de 8 - 9 grade, iar din a doua săptămână vor scădea, astfel că media minimelor va fi de 1 - 4 grade Celsius.

Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi în creştere spre sfârşitul intervalului de referinţă.

În Crişana, în prima săptămână din interval, valorile termice diurne, deşi în scădere treptată de la medii de 20 de grade până spre 14 grade, se vor menţine peste normele climatologice specifice perioadei. Ulterior, începând din data de 3 noiembrie, maximele vor continua să scadă, spre o medie de 10 grade, valoare ce se va menţine pe tot parcursul celei de-a doua săptămâni. Valorile termice nocturne se vor încadra, în prima săptămână, între 3 şi 9 grade, urmând ca în a doua săptămână, media minimelor să fie de 0 - 1 grad.

Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi în creştere spre sfârşitul intervalului de referinţă.

În Transilvania, în prima săptămână, valorile termice diurne vor fi cuprinse, în medie, între 14 şi 20 de grade, urmând ca din data de 3 noiembrie să scadă spre medii de 6...8 grade, valori ce se vor menţine până la sfârşitul intervalului de prognoză. Pe parcursul nopţilor, valorile termice vor fi în creştere în primele zile, de la o medie de 4 grade spre 6 grade. În a doua jumătate a intervalului, media minimelor va fi în general de -2 - 0 grade.

Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi în creştere începând din data de 3 noiembrie.

În Maramureş, în prima săptămână, valorile termice diurne vor scădea treptat de la o medie de 18 grade în prima zi, spre 12 grade în data de 2 noiembrie. Ulterior acestei date şi până la sfârşitul intervalului de prognoză, se estimează că media maximelor se va situa în jurul valorii de 8 grade. Valorile termice nocturne nu vor avea variaţii semnificative în prima săptămână şi se vor situa în jurul a 6 grade. Din noaptea de 2 spre 3 noiembrie, minimele termice vor scădea până în jurul a 0 grade, valoare ce se va menţine până la sfârşitul intervalului de referinţă.

Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi în creştere începând cu data de 31 octombrie.

În Moldova, în prima zi a intervalului de prognoză, media maximelor va fi de 19 grade, apoi va scădea până spre 14 - 16 grade, în data de 2 noiembrie. Ulterior acestei date, media valorilor termice diurne va continua să scadă şi se estimează că se va situa în jurul valorii de 8 grade, valoare ce se va menţine până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni. Media minimelor termice se va încadra în general între 4 şi 6 grade, iar din noaptea de 2 spre 3 noiembrie va scădea spre 0 grade, valoare ce se va menţine până la finalul intervalului de referinţă.

Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi în creştere începând din data de 3 noiembrie.

În Dobrogea, în primele zile ale intervalului, media temperaturilor diurne se va situa între 16 şi 19 grade, însă după data de 2 noiembrie, maximele termice vor fi în scădere spre valori de 10 - 12 grade, valori ce se vor menţine până la sfârşitul perioadei de referinţă. Media temperaturilor nocturne se va încadra între 7 şi 10 grade în prima săptămână, iar în cea de-a doua se va menţine în jurul valorii de 3 grade.

Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi în creştere spre sfârşitul intervalului de referinţă.

În Muntenia, în prima zi a intervalului de referinţă, media maximelor va fi de 22 de grade, apoi va scădea spre 18 - 20 de grade în data de 2 noiembrie. Ulterior acestei date, media valorilor termice diurne se va situa în jurul a 10 grade, valoare ce se menţine până la sfârşitul perioadei. Media temperaturilor nocturne se va încadra între 6 şi 8 grade, apoi mai ales din noaptea de 3 spre 4 noiembrie va scădea spre 0 grade şi se va menţine la această valoare până la finalul celei de-a doua săptămâni.

Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi în creştere începând din data de 3 noiembrie.

În Oltenia, în prima zi a intervalului de referinţă, media maximelor va fi de 24 de grade, apoi va scădea spre 18 grade în data de 2 noiembrie. Ulterior acestei date, media valorilor termice diurne se va situa în jurul a 11 grade, valoare ce se menţine până la sfârşitul perioadei. Media temperaturilor nocturne se va încadra între 6 şi 8 grade, apoi mai ales din noaptea de 3 spre 4 noiembrie va scădea spre 0 - 2 grade şi se vor menţine la aceste valori până la finalul celei de-a doua săptămâni.

Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi în creştere spre sfârşitul intervalului de referinţă.

La munte, în prima zi a intervalului de referinţă, media maximelor va fi de 14 grade, apoi va scădea spre 8 grade în data de 2 noiembrie. Ulterior acestei date, media valorilor termice diurne va continua să scadă şi se va situa în jurul a 1 - 2 grade, valori ce se vor menţine până la sfârşitul perioadei. Media temperaturilor nocturne va fi în scădere, de la valori de 6 grade în prima zi a intervalului, spre 2 grade în noaptea de 1 spre 2 noiembrie. Apoi, din noaptea de 2 spre 3 noiembrie, minimele termice vor continua să scadă, astfel încât media acestora va fi între -4 şi -2 grade, valori ce vor menţine până la sfârşitul perioadei de interes.

Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi în creştere începând, mai ales, din data de 2 noiembrie.

Estimarea ANM este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF - Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată). Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult