Vremea se răcește sunt așteptate ploi în toată țara. La munte vor predomina ninsorile
La munte vor predomina ninsorile, iar în Transilvania și în zona deluroasă a Moldovei va fi lapoviță. În vest și în sud-vest apare și soarele printre nori, iar vântul va agita atmosfera în toată țara. Maximele pornesc de la 4 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și în Bucovină și vor ajunge până la 14 grade în Banat și în Oltenia.
În Dobrogea și Bărăgan găsim mulți nori și ploi frecvente pe parcursul zilei. Izolat se pot depăși cantități de apă de 30 l/mp și vântul va avea intensificări susținute. Sâmbătă au fost temperaturi de 24...25 de grade, însă astăzi se răceste și se vor înregistra cel mult 12 grade.
Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei, atmosfera va fi inchisă o să plouă consistent și se pot semnala și fenomene electrice. Temperaturile scad chiar și cu 14 grade față de ziua trecută.
În nordul Moldovei și în Bucovina se anunță vreme neplacută. Vor fi mai multe episoade cu ploi pe parcursul zilei, vântul se întețește și se răcește tranșant.
În nordul Transilvaniei și prin Maramureș, norii persistă și o să plouă din când în când. Vântul va avea unele porniri în timpul ploilor și temperaturile scad semnificativ.
În vestul țării, găsim vreme mai bună cu cer variabil dar vor fi și câteva ploi sporadice, mai ales în prima parte a zilei. Se răcește și pe aici, iar la amiază vor fi 13-14 grade Celsius.
În Transilvania cerul va fi acoperit de nori, o să plouă sau o să cadă lapoviță, iar la munte va ninge și se va depune strat de zapadă. În zonele de creastă, vântul vă sufla cu viteze de peste 90 km/h și va viscoli ninsoarea. Temperaturile scad cu 11-12 grade fată de sâmbătă și maximele nu mai trec de 7 grade.
În Oltenia, ploile vin pe suprafețe restrânse mai ales în prima parte a zilei, dar apare și soarele pe parcursul zilei. Se răcește și după prânz se ating 13-14 grade.
În sudul țării, duminică se strică vremea, plouă și se pot strânge cantități mai însemnate de apă, mai ales în estul Munteniei. Vântul va agita atmosfera și maximele urcă pană la 12 grade.
Vremea în BucureștiÎn București, duminică vremea se schimbă, se răcește tranșant și maxima se oprește pe la 12 grade. Atmosfera se menține închisă și o să plouă în cea mai mare parte a zilei. La noapte, înnorările persistă, va continua să plouă și minima va ajunge pe la 4 grade.
Vremea la munteLa munte se răcește foarte tare, vor predomina ninsorile și se va depune strat de zapadă. Vântul va prinde putere, iar în zona înaltă a Carpaților Meridionali va fi viscol.