Trecem la temperaturi de decembrie. Vântul va atinge 45 de km/h în București
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
În Oltenia plouă abundent, în Moldova nopţile vor fi cu temperaturi negative, iar la munte ninge. Pe creste vântul bate cu 80 de km pe oră iar în aceste condiţii salvamontiştii îi avertizează pe turişti să nu se aventureze în drumeţii riscante!
Dacă până acum am vorbit de temperaturi mai ridicate decât în mod obişnuit, acum spunem că e mai frig decât ar trebui să fie la final de noiembrie în anumite zone. Veştile meteorologilor nu sunt plăcute, vremea rea continuă şi săptămâna viitoare.
În Bucureşti de exemplu, trecem la temperaturi de decembrie, iar vântul va accentua senzaţia de frig pentru că bate la rafală cu 45 de km pe oră. Noaptea va fi şi mai rece, deci nebunia din trafic va continua. Mare grijă la polei, meteorologii preconizează că acesta va apărea în zonele de deal din regiune, dar şi prin Moldova şi Transilvania.
În schimb în zonele de munte din centru şi est, ne aşteptăm la precipitaţii mixte. Ninsori şi lapoviţă. Vântul va spulbera zăpada la 1.500 de metri altitudine cu 80 de km/h, iar prin staţiunile de la poale, bate de asemenea cu 55 de km pe oră.
Salvamont România a emis şi un avertisment de vreme rea pentru munţii Bucegi, unde vizibilitatea e scăzută din cauza ceţii. Nu e recomandat în următoarele 5 zile să urcaţi pe munte. O călugăriţă din Timiş a fost în pericol după ce s-a rătăcit pe traseul dintre Babele şi Piatra Arsă. Era în prag de hipotermie când au găsit-o echipele de salvare.
Ne aşteptăm la vreme mai bună duminică, ploile se vor mai domoli, dar tot frig va fi cu temperaturi apropiate de normal.