Vremea se răceşte accentuat în toate regiunile, de sâmbătă seara. Precipitaţii mixte şi vânt puternic
Conform prognozei, în intervalul 14 martie, ora 18:00 - 16 martie, ora 10:00, vântul va avea intensificări temporare la munte, în sudul Moldovei şi al Banatului, în Dobrogea, Muntenia şi în cea mai mare parte a Olteniei, cu viteze la rafală de 50 - 70 km/h.
De asemenea, în noaptea de sâmbătă spre duminică (14/15 martie) şi în prima parte a zilei de duminică, aria precipitaţiilor va cuprinde regiunile sudice şi sud-vestice. Ploile se vor transforma local în lapoviţă şi ninsoare, iar cantităţile de apă vor depăşi, izolat, 10 - 15 l/mp.
Valorile termice vor fi în scădere accentuată şi vremea va deveni mai rece decât în mod obişnuit la această dată. În noaptea de duminică spre luni (15/16 martie) se vor înregistra temperaturi predominant negative şi se va produce brumă, iar în estul Transilvaniei minimele vor coborî sub limita gerului.
ANM menţionează că se vor semnala intensificări ale vântului în noaptea de vineri spre sâmbătă (13/14 martie) în Carpaţii Meridionali şi Carpaţii de Curbură, cu rafale de 70 - 100 km/h şi cu viteze mai reduse în sud-estul teritoriului.
Pe tot parcursul intervalului de prognoză, vremea se va menţine rece, mai ales în timpul nopţilor şi dimineţilor, de la începutul săptămânii viitoare, şi local se va produce brumă.
Meteorologii precizează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, vor actualiza informarea emisă vineri.