Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Vremea se încălzește în toată țara, vineri. Prognoza meteo până luni

Your browser doesn't support HTML5 video.

Vineri se încălzeşte uşor şi vom avea temperaturi ridicate pentru dată din calendar. Înnorările vor fi temporare şi se anunţă ninsori la munte, lapoviţa în Transilvania şi în Maramureş şi ploi în restul ţării.

Vântul se va înteţi în zona montanã înaltã, unde va fi viscol, dar va avea unele porniri şi în Moldova, în Dobrogea şi în sudul Olteniei. La amiază vor fi temperaturi cuprinse între 1 şi 11 grade Celsius.

În Dobrogea şi Bărăganul se anunţă înnorări şi câteva ploi slabe în nordul Dobrogei, dar în celelalte zone vom zări şi soarele pe parcursul zilei. Vântul va avea unele porniri şi temperaturile vor fi comparabile cu cele înregistrate ieri.

Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, vremea va fi închisă şi o să plouă slab cam peste tot. Vântul va avea unele răbufniri şi temperaturile scad puţin faţă de ziua trecută.

În nordul Moldovei şi în Bucovina, norii vor fi numeroşi şi vor aduce ploi în toată zona. Vântul va prinde putere, se încălzeşte şi vom avea temperaturi ridicate pentru dată din calendar.

Citește și
petrecere
Românii au început chefurile la munte. La pomana porcului s-a mâncat șorici pe săturate

În nordul Transilvaniei şi prin Maramureş se anunţă mulţi nori, precipitaţii slabe mixte şi este posibil să apară poleiul. Temperaturile scad faţă de ziua trecută şi la amiază vor fi 2-3 grade Celsius.

În ţinuturile vestice, se încălzeşte uşor însă atmosfera va fi închisă şi o să plouă slab cam peste tot. Maximele ajung pe la 5-6 grade Celsius.

În centrul ţării, găsim vreme urâtă. Vin şi ceva precipitaţii, ninsori la munte şi lapoviţa în rest. În zona montană, vântul va continua să sufle cu putere iar la altitudini mari va fi viscol. După prânz, vor fi 4 grade Celsius în vestul provinciei.

În schimb, în sud-vestul ţării aşteptam vreme bună şi caldă pentru o zi de decembrie, dar acum dimineaţă mai apare ceața. Temperaturile urcă până la 10 grade, dar în sudul Olteniei vântul mai are unele intensificări.

În sudul ţării, vor fi înnorări dar şi perioade cu soare. Ploile vor fi slabe şi pe spaţii restrânse iar după prânz termometrele vor indica 7-8 grade Celsius.

În Bucureşti, astăzi se anunţă înnorări dar şi perioade cu soare iar la amiază se vor înregistra 6 grade Celsius. Seara şi noaptea va ploua slab, iar minima va fi de 1 grad cu plus.

În zonele de munte, astăzi norii vor fi numeroşi vor predomina ninsorile. Izolat, se va depune polei, vântul va sufla tare iar în zonele înalte va fi viscol. Temperatura aerului va creşte.

PROGNOZA METEO PENTRU 3 ZILE

Sâmbătă avem încă o zi caldă. În jumătatea nordică vor fi precipitaţii mixte, iar la munte ninsori. În sudul ţării, se arată soarele şi va picura puţin.

Duminică, temperaturile rămân ridicate pentru data din calendar. Norii vor fi numeroşi şi vor aduce ninsori în nord, în centru, la deal şi la munte iar în vest şi sud-vest se anunţa lapoviţă.

Luni atmosferă va fi închisă, va ninge în zona de munte iar în nordul, în centrul Moldovei şi în sudul Transilvaniei vor fi ninsori şi lapoviţă. Prin sudul şi sud-estul tãrii o să plouă, iar temperaturile scad.

 CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult