Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Vremea rea a făcut ravagii în sud-vestul țării. Poduri rupte, drumuri inundate și zeci de oameni recuperați din ape

Your browser doesn't support HTML5 video.

Poduri rupte, zeci de oameni evacuați, sute de gospodării și drumuri sub ape. Sud-vestul țării a fost greu încercat după ploile torențiale din ultimele zile.  

Pericolul nu a trecut. Până duminică la prânz aceeași zonă este sub cod roșu de inundații, cu toate că furtunile s-au potolit.

Traficul feroviar a fost dat peste cap, iar circulația trenurilor a fost reluată abia sâmbătă dimineață.

Dolj. Când apele s-au revărsat din nou, în județul Dolj, câteva poduri au cedat. A fost cod roșu în zonă și au căzut peste 60 de litri pe metru pătrat.

Aproximativ 100 de persoane au rămas izolate în localitatea Mălăiești, dar au refuzat să fie evacuate.

Pe străzi apa curgea ca prin albia râului. Doi oameni au rămas blocați într-o mașină, în Botoșești-Paia. Au fost tractați dintre ape cu un tractor.

Citește și
furtuna
Vremea azi, 17 iunie. Regiunile amenințate de averse, descărcări electrice, căderi de grindină și vijelii

În Cernătești, o bătrână rămasă blocată în casa inundată a fost scoasă de jandarmi pe brațe.

Peste 30 de localnici au fost evacuați în timpul nopții. Din alt sat au fost luați dintre ape 21 de oameni.

Peste 120 de persoane au cerut ajutor de la pompieri până vineri-noapte.

Mehedinți. În județul vecin, Mehedinți, viitura a adus valuri de deșeuri la vale. Dintr-un pod se mai distingea doar balustrada.

Drumul județean a fost blocat de torenți mai multe ore.

Localnic: „Am 65 de ani și nu am văzut de când sunt așa ceva. Nu pot să ajung acasă. Am și un nepoțel în mașină”.

Liviu Nistoran, șef SVSU primăria Florești: „A plouat foarte mult. De la ora 4 a plouat în cantitate foarte mare și toată apa de pe dealuri a venit, s-a adunat pe pârâu și n-a mai făcut față”.

Mersul trenurilor, afectat de inundații

Tot în Mehedinți, între Drobeta-Turnu Severin și Valea Albă, a fost afectat și traficul feroviar. Pe linia electrică au căzut copaci, iar trenuri care veneau sau mergeau spre Timișoara nu și-au mai putut continua călătoria. Pasagerii din trei trenuri au fost preluați de alte garnituri. Alții au așteptat cu orele în gări.

Călător: „De opt ore stau într-o gară. Nu mi se pare corect. Se știa că e cod galben, portocaliu. Unde sunt autocarele? Stăm de trei ore și așteptăm”.

Călător: „Stăm ca fraierii de la ora 4.00. Ne ține că se rezolvă într-o oră jumate, ba două, ba trei”.    

Traficul a fost reluat abia dimineață, după ora 9.30.

Cu toate că zonele în care au fost inundații sunt acum sub cod galben de ploi, hidrologii au actualizat avertizarea cod roșu. Este risc major ca apele să se reverse până duminică la prânz, pe râuri din Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj și Gorj.

Ploi vor fi mai degrabă în zona Moldovei, unde a fost emis un cod portocaliu. Avertizarea este în vigoare până la ora 23.00. codul galben este valabil până duminică dimineață.

echipa: Roxana Vlădășel, Gigi Ciuncanu, Iulia Ciuhu

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult