Vremea în București și în țară, 7 septembrie. Zonele în care va ploua
Your browser doesn't support HTML5 video.
Maximele pleacă de la 25 de grade pe litoral şi ating 33 de grade în sud-vest.
În Dobrogea şi Bărăgan nu prea zărim norii, temperaturile mai câştigă un grad-doua faţă de ieri şi ajung pe la 32 de grade în zona Bărăganului. Doar pe litoral găsim valori mai modeste, între 25 şi cel mult 28 de grade.
Şi în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, avem vreme frumoasă, vânt domol şi foarte puţini nori. Se mai încălzeşte un pic faţă de ziua trecută şi după prânz se vor înregistra 31...32 de grade, la umbră. Se face mai cald şi în jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina. Amiază ne-aduce atmosfera de vară, soare şi până la 32 de grade în termometre. Pe seară şi la noapte se înnorează şi apar câteva reprize de ploi zgomotoase.
Şi în nordul Transilvaniei şi în Maramureş vin câteva averse diseară şi la noapte. Până atunci avem timp frumos şi maxime de 28...29 de grade.
În ţinuturile vestice găsim atmosfera însorită, vânt liniştit şi o amiază cu temperaturi de vară, până la 30...31 de grade. Nu o să plouă, însă pe timpul nopţii, pe la câmpie vor fi condiţii de ceaţă. În Transilvania, temperaturile urcă spre 30 de grade şi doar pe la munte e posibil să apară o ploaie de scurtă durată.
În Oltenia, astăzi se face foarte cald, iar în vestul provinciei se ating 33 de grade, la umbră. Cerul se păstrează curat toată ziua şi vântul adie plăcut.
Şi în ţinuturile sudice ne-aşteaptă o zi însorită, cu temperaturi mai ridicate decât ieri. Maximele ating şi depăşesc 30 de grade- valori mai protrivite pentru miezul verii.
Se mai încălzește în zona Capitalei. Soarele străluceşte nestingherit; vântul nu prea se simte şi pe la amiază se atimg 32 de grade, la umbră. Vreme bună avem şi pe timpul nopţii; minima ajunge la 18 grade în centru şi la 15 grade la marginea oraşului.
La munte găsim mult soare şi temperaturi agreabile. Pe seara apar ceva înnorări şi o aversă, două, mai ales în nordul Carpaţilor Orientali.
Pe litoral, prindem încă o zi caldă şi frumoasă, cu cer senin şi briza activă. Maximele din staţiuni ajung pe la 27...28 de grade, iar apa mării va avea 23...24 de grade.
Marți, scad temperaturile în toată ţara, dar cel mai mult se răcoreşte în nord-est. La munte, în centru şi în sud-vest e posibil să vină câteva ploi trecătoare, iar vântul agita atmosfera îndeosebi în estul şi în sud-estul ţării.
Miercuri, prindem vreme frumoasă. Ceva mai mulţi nori se adună în zona Carpaţilor Meridionali, pe unde s-ar putea să mai apară câteva ploi de scurtă durată.
Şi joi se anunţă vreme bună, cu soare în cea mai mare parte a zilei. Vântul are unele intensificări în regiunile estice, iar, pe la munte, e posibil să mai plouă slab.