Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Vremea devine geroasă de joi seară. Prognoza meteo până duminică

Your browser doesn't support HTML5 video.

Ziua de astăzi ne-aduce soare, câţiva fulgi prin ţinuturile sudice şi o vreme foarte rece. Temperaturile rămân sub pragul îngheţului aproape peste tot, iar la noapte vine gerul.

Nu se domoleşte nici vântul.

În Bărăgan şi Dobrogea scăpăm de precipitaţii, dar vântul rămâne activ. Aici vântul poate depăşi 50-70 km/h şi vă mai spulbera zăpadă depusă. Temperaturile resimţite vor fi cu mult mai modeste decât cele din termometre.

Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, se arată soarele printre nori, vântul va fi destul de intens, iar frigul va fi greu de suportat chiar şi peste zi. La noapte se mai răceşte puţin.

În Bucovina şi nordul Moldovei găsim atmosfera de gheaţă, înnorări persistente şi maxime de minus 5, minus 6 grade. La noapte se înseninează şi se lasa gerul.

Citește și
floarea soarelui
Floarea soarelui a înflorit în noiembrie pe un câmp din România. Explicaţia specialiştilor

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş aşteptam vreme un pic mai blândă peste zi. Asta înseamnă soare cu nori şi o maximă în jur de zero grade. Miercuri au fost 6 grade în Baia Mare. La noapte, însă, va fi ger în toată regula.

Vremea se răceşte şi în ţinuturile vestice, dar temperaturile ajung la 0 grade şi pot chiar depăşi un pic pragul îngheţului. La noapte vor fi minus 7 grade în zonă, poate şi ceva ceață cu depuneri de chiciură.

În ţinuturile centrale, aparent, vremea va fi frumoasă, pentru că va fi soare cu dinţi. Maximele vor fi negative, iar minimele ating chiar şi minus 16 grade în zona depresionară.

Norii se mai împrăştie şi din zona Olteniei. Ieri a nins destul de mult şi stratul de zăpadă atinge 15-20 de cm. Azi zărim soarele, dar va fi tare frig. La noapte se lasa gerul şi aici.

În ţinuturile sudice, vremea se face şi mai rece ca ieri, vântul rămâne activ şi vom avea de îndurat temperaturi mai mici decât ne-arata termometrele.

În Bucureşti, barometrele indică o presiune ridicată, cu tendinţa crescătoare, iar vremea va fi exagerat de rece. Acum sunt minus 4 grade în centrul oraşului, se resimt minus 6, iar la amiază, vom avea cam aceleaşi condiţii. Vântul mai poate atinge 40 km/h şi sporeşte senzaţia de frig. Şi la munte se face foarte frig, dar norii se mai împrăştie. Ceva fulguieli pot apărea doar prin zonă Meridionalilor. Dimineaţa şi noaptea se instalează gerul, iar prin depresiuni şi pe vai sunt condiţii de ceaţă şi chiciură. Stratul de zăpadă este destul de modest, deocamdată. Prognoza meteo pentru 3 zile 

Vineri se răceşte şi mai rău, gerul persistă dimineaţa, iar pe la prânz, temperaturile rămân negative peste tot. Soarele va apărea destul de des, dar va fi cu dinţi şi, în sud şi est, mai sunt ceva condiţii de fulguială. Vântul va fi insistent în sud-est, iar presiunea atmosferică va mai creşte.

Şi sâmbătă dimineaţa prindem ger napraznic în multe zone. Vremea foarte rece persistă, norii se împrăştie şi vom avea soare cu dinţi. În nord-est şi sud-vest apar norii de joasă altitudine şi se depune chiciură.

Duminică, atmosfera se mai dezmorţeşte puţin în vest, la deal şi la munte. Din păcate, însă, prin sud, est și centru va fi, în continuare, exagerat de frig. În Banat, Oltenia şi Bucovina mai sunt condiţii de ceaţă şi chiciură, iar maximele vor fi de la minus 6 grade în est, la plus 6 grade în vest. 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult