Vremea azi, 9 martie. Vor fi temperaturi neobişnuit de ridicate cu până la 22 de grade în Lunca Dunării
Ploile apar îndeosebi în vest în centru şi la munte, iar la altitudini mari o să fie lapoviţă şi ninsoare. Vântul se înteţeşte în majoritatea regiunilor şi atinge viteze mai mari pe creşte.
Vremea în fiecare regiuneVedem ce se întâmplă în fiecare regiune şi începem cu Dobrogea şi cu Bărăganul. Pe aici găsim înnorări persistente şi 2...3 stropi de ploaie pe parcursul zilei. Vântul devine ceva mai insistent, iar temperaturile urcă până la 20 de grade - o valoare neobişnuit de mare pentru dată din calendar.
În Moldova sudică şi în nordul Munteniei prindem vreme mai bună. Vor fi perioade însorite, nu sunt semne de ploaie, însă vântul se înteţeşte şi suflă cu 45...55 de km/h. Maximele - mai potrivite pentru luna aprilie -, ajung la 19 grade.
Atmosfera se păstrează caldă şi în jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina, pe unde se ating tot 19 grade. Nu vedem deloc soarele şi o să vină şi câteva reprize de ploaie, mai consistente la munte. Vântul prinde putere în toată provincia, iar în zona montană ajunge la 110 km/h.
În nordul Transilvaniei şi în Maramureş avem tot vreme închisă şi temperaturi ridicate pentru data din calendar, de până la 14 grade. Vântul va fi activ şi o să plouă destul de mult.
Şi în ţinuturile vestice avem o zi cam neplăcută, cu cer acoperit şi ploi abundente, care vor lăsa în urmă cantităţi însemnate de apă. Maximele ating 16 grade la Reşița, iar vântul bate tare în Munţii Apuseni, pe unde vor fi rafale de peste 100 de km/h.
Ploile apar şi în zona Transilvaniei, pe unde temperaturile se menţin ridicate şi se vor înregistra 15 grade. În zona înaltă de munte ninge sau cade lapoviţa, iar vântul se înteţeşte în toată provincia.
În Oltenia avem cer mai mult noros, însă pe-aici ploile apar mai către seară. Vorbim despre averse însoţite de descărcări electrice, care vor aduce cantităţi însemnate de apă. Temperaturile, foarte ridicate pentru acest moment al anului, ating 18 grade.
În ţinuturile sudice avem atmosferă însorită pe timpul zilei, dar, la apropierea serii, o să vină câteva averse. Până atunci vântul va fi destul de insistent, iar maximele pot să ajungă la 22 de grade în Lunca Dunării.
Vremea în BucureştiÎn Bucureşti se face din nou mult mai cald decât ar fi normal în acest moment al anului şi maxima ajunge la 18 grade. Spre seară se intensifică vântul şi este posibil să apară câţiva nori de ploaie, iar peste noapte temperatura coboară până la 7 grade.
Vremea la MunteVreme caldă găsim şi în zonele de munte. Plouă, însă, în majoritatea masivelor, iar la altitudini mari ninge sau cade lapoviţă. Vântul devine TOT mai puternic, iar în Munţii Apuseni şi în Carpaţii Orientali va depăşi viteze de 100...110 km/h.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: vremea azi , vremea la munte , vremea
Dată publicare: 09-03-2023 07:22