Vremea azi, 9 iunie. Zona unde se vor înregistra aproape 40 de grade Celsius
Your browser doesn't support HTML5 video.
Mai târziu apar averse abundente în jumătatea nordică a țării și în sud-vestul Olteniei.
Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul, pe unde avem încă o zi însorită. Se face mai cald decât sâmbătă, iar în Bărăgan se instalează canicula: vor fi 35 de grade după prânz și vom resimți disconfortul termic accentuat.
Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei găsim vreme frumoasă în prima parte a zilei, dar și înnorări, și averse - ceva mai târziu. Și pe-aici se mai încălzește față de ziua trecută: la amiază se ating 36 de grade la umbră, iar aerul devine greu de respirat.
În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina instabilitatea crește treptat. Mai ales în a doua parte a zilei vor fi mai multe perioade cu ploi zgomotoase, care vor lăsa în urma cantități mari de apă. O să cadă grindină, se pot produce vijelii, iar temperaturile ajung pe la 33 de grade.
Atmosferă instabilă găsim și în nordul Transilvaniei și în Maramureș. În special după-amiază apar averse cu tunete și fulgere, iar în intervale scurte de timp se pot acumula peste 30 de litri de apă pe metru pătrat. Vântul se întețește în timpul ploilor.
Și în ținuturile vestice o să plouă destul de mult - mai ales după prânz. Până atunci avem vreme frumoasă și mai caldă decât sâmbătă. În Banat temperaturile ating pragul caniculei și se vor înregistra 35 de grade.
În Transilvania soarele încălzește rapid atmosfera, iar la amiază vor fi în jur de 30 de grade. Instabilitatea crește și vor fi perioade cu ploi torențiale, însoțite de fenomene electrice. Se po strânge cantități însemnate de apă, o să cadă grindina și se pot produce vijelii.
În Oltenia rămânem cu atmosferă călduroasă, iar în unele zone o să avem caniculă și disconfort termic ridicat. La fel ca sâmbătă, la Slatina se vor înregistra 36 de grade. În sud-vestul provinciei se aduna norii și apar câteva averse zgomotoase.
Și în ținuturile sudice găsim temperaturi foarte ridicate, de până la 37 de grade în Lunca Dunării. Căldura devine sufocantă, iar șansele de ploaie sunt destul de reduse.
În București se încălzește și mai tare: la amiază se ating 36 de grade și aerul devine greu de respirat. Spre seară se adună norii și e posibil să vină câteva averse. Urmează o noapte tropicală, cu o minimă de 21 de grade.
La munte ziua începe cu soare și vreme bună. Apoi atmosfera devine instabilă. O să plouă torențial și se vor strânge peste 30 de litri de apă pe metru pătrat. Vor fi și vijelii, și căderi de grindină, iar aceste fenomene vor continua și în prima parte a nopții.
La mare vremea se menține frumoasă și caldă. Soarele strălucește în cea mai mare parte a zilei, vântul adie plăcut, iar temperaturile rămân ridicate: vor fi până la 29 de grade în stațiuni și în jur de 22 de grade în apa mării.
Sursa: Pro TV
Etichete: canicula , vremea azi , meteo , conditii meteo , vremea
Dată publicare: 09-06-2024 07:46