Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Vremea azi, 9 iunie. Instabilitatea crește în jumătatea vestică, iar în a doua parte a zilei vin averse abundente

Your browser doesn't support HTML5 video.

Joi avem vreme caldă în majoritatea regiunilor. Instabilitatea crește, însă în jumătatea vestică, pe unde, în a doua parte a zilei, vin averse abundente și zgomotoase.  

Maximele pleacă de la 21-22 de grade la malul mării și în Deltă și ajung la 31 de grade în zona Moldovei.

Vremea în țară

În Dobrogea și în Bărăgan avem atmosferă schimbătoare, chiar ușor instabilă pe litoral. Trecător, apar câteva averse slabe, posibil însoțite de descărcări electrice, iar temperaturile se opresc la 27 de grade în Bărăgan.

Și mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei vor fi ceva înnorări, dar pe aici condițiile de ploaie sunt destul de reduse. Maximele se mențin la valori similare cu cele de miercuri, iar la amiază se vor atinge 29 de grade.

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina urmează o zi de vară autentică, cu soare generos și vânt domol. Va fi cald pentru acest moment al anului și temperaturile urcă până la 31 de grade, pe la Iași.

Citește și
biciclete, targoviste, elevi
Zeci de elevi au pedalat împreună cu profesorii lor, în Târgoviște. Cum a devenit această acțiune o tradiție

Vreme caldă găsim și în nordul Transilvaniei și în Maramureș. Pe-aici crește, însă instabilitatea, iar în a doua parte a zilei se adună norii și apar averse cu tunete și fulgere. Până atunci avem perioade însorite și maxime de 30 de grade în Maramureș.

Cam la fel va fi vremea și în vestul țării: pe parcursul zilei, norii se înmulțesc și vin câteva reprize de ploi zgomotoase. Îndeosebi la munte o să plouă torențial și vor fi condiții de grindină și vijelii, iar vântul se întețește în sudul Banatului.

În Transilvania, pe partea estică a provinciei prindem atmosferă destul de plăcută. În schimb, pe partea vestică și la munte, după orele prânzului se înnorează și o să vină câteva serii de averse, mai abundente în zonele montane. Maximele ating 29, poate chiar 30 de grade în zona Alba Iulia.

În Oltenia instabilitatea crește mai către seară și pe timpul nopții, când o să plouă torențial și sunt anunțate căderi de grindină și vijelii. Pe parcursul zilei vor fi perioade cu soare și temperaturile ajung la valori agreabile.

În ținuturile sudice nu prea zărim norii, dar se întețește vântul. Condițiile de ploaie sunt foarte reduse, iar la amiază se vor înregistra 28 de grade în Lunca Dunării.

Vremea în București

În București urmează o zi foarte plăcută. Va domina atmosfera însorită, iar maxima atinge 28 de grade. Pe seară se înnorează și s-ar putea să plouă slab, iar la noapte minima atinge 15 grade.

Vremea la munte

La munte norii se înmulțesc și, după-amiază, în masivele vestice și sud-vestice vin câteva serii de averse zgomotoase, s-ar putea să cadă grindină și să se formeze vijelii. În rest găsim vreme mai bună și temperaturi similare cu cele de miercuri.

Vremea pe litoral

Pe litoral avem atmosferă ușor instabilă. Din când în când se adună norii de ploaie și o să vină câteva averse trecătoare, iar vântul se întețește pe timpul ploilor. Temperaturile ajung la 23 de grade în aer și la 21-22 de grade în apă.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult