Vremea azi, 9 ianuarie. Zona în care temperaturile vor ajunge la -15 grade Celsius
Your browser doesn't support HTML5 video.
În jumătatea sudică vor fi ceva înnorări şi ninsori slabe, iar vântul se înteţeşte în est, în sud şi prin centru. Cele mai ridicate valori, de 2-3 grade, se ating în nord-vestul ţării.
În Dobrogea şi Bărăgan se anunţă o zi închisă şi rece. O să fulguiască în unele zone, iar temperaturile se opresc la -4 grade în zona Dobrogei. În plus, vântul suflă cu până la 65 de km/h şi amplifică senzaţia de frig.
În Moldova sudică şi în nordul Munteniei înnorările persistă pe tot parcursul zilei, însă doar pe la munte e posibil să vină câţiva fulgi de zăpadă. Maximele au valori negative în toată provincia şi vor fi cel mult -4 grade. Vântul are intensificări şi în această zonă.
Cel mai frig va fi, însă, în jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina, pe unde avem o dimineaţă geroasă. Temperaturile nu cresc foarte mult nici în timpul zilei şi ajung la -8 grade la amiază. Soarele se arată trecător, iar vântul agită atmosfera. Peste noapte minimele ajung la -15 grade.
Şi în nordul Transilvaniei şi în Maramureş vor fi perioade însorite, însă maximele ajung la valori pozitive doar în zona Maramureşului. La Satu Mare şi la Baia Mare se vor înregistra 2 grade. După lăsarea nopţii se lasa gerul în zona Transilvaniei şi vor fi -12 grade pe la Bistriţa.
Şi în ţinuturile vestice vedem puţin soarele printre nori. Pe-aici temperaturile au valori apropiate de normal şi vor fi 2 grade cu plus, pe la Oradea. La noapte, însă, minimele se apropie de pragul gerului, pe la Deva.
În Transilvania găsim tot atmosferă schimbătoare, însă vremea se păstrează rece mai ales în estul şi în sudul provinciei. La Miercurea Ciuc vor fi -8 grade la amiază. Peste noapte, în depresiuni avem ger năpraznic, cu minime de -20 de grade.
În Oltenia se răceşte foarte tare faţă de ieri. Astăzi temperaturile au valori negative peste tot, iar din când în când o să mai fulguiască trecător, pe suprafeţe restrânse. Vântul prinde putere mai ales în estul regiunii.
Cam la fel va fi vremea şi în ţinuturile sudice: înnorări persistente, ninsori slabe peste zi şi temperaturi de cel mult 0 grade pe la Ploieşti. În plus, vântul are intensificări şi sporeşte senzaţia de frig.
Vremea azi, în BucureştiÎn Bucureşti avem o zi rece, cu fulguieli trecătoare şi -2 grade pe la amiază. Vântul suflă cu până la 45 de km/h şi amplifică senzaţia de frig. La noapte vântul se mai domoleşte şi temperatura coboară până la -6 grade.
Vremea azi, la munteLa munte se face foarte frig. Temperaturile rămân negative toată ziua, iar în Carpaţii Orientali o să fie ger chiar şi la orele amiezii. Atmosfera se menţine închisă. S-ar putea să apară câteva ninsori slabe, iar pe creste, vântul o să bată cu 65 km/h.
Prognoza meteo pentru următoarele zileÎn Bucureşti, miercuri avem o dimineaţă rece. Soarele încălzeşte rapid atmosfera şi, după prânz, se vor înregistra 3 grade cu plus - o temperatură normală pentru această perioadă.
Ziua de joi ne-aduce tot vreme bună, cer senin şi vânt activ. Se face puţin mai cald şi maxima ajunge la 6 grade.
Vremea se răceşte din nou vineri, când vor fi cel mult 0 grade în miezul zilei. Se înnorează, e posibil să ningă slab, iar în noaptea următoare minima ajunge la -8 grade.
La munte, miercuri avem încă o zi rece şi o dimineaţă geroasă. Norii apar destul de rar şi nu mai vorbim de precipitaţii.
Și joi va fi ger la începutul zilei, dar se mai încălzeşte puţin după prânz şi ajungem la normal cu temperaturile. Avem cer senin până spre seară. Apoi se înnorează şi apar ceva ninsori. Vineri se răceşte din nou. O să mai ningă puţin, iar vântul o să bată mai tare pe creste.
Sursa: Pro TV
Etichete: vremea azi , vremea in Bucuresti , vremea la munte , vremea
Dată publicare: 09-01-2024 07:12