Vremea azi, 8 iulie. Caniculă şi disconfort termic ridicat în vest şi în sud-vest
Your browser doesn't support HTML5 video.
Maximele pornesc de la 24...26 de grade pe litoral şi ating 37...38 de grade în zona Banatului.
Vremea în fiecare regiuneÎn Dobrogea şi Bărăgan, norii apar în treacăt şi o să plouă, în special la apropierea serii. Temperaturile, puţin mai scăzute decât miercuri, se opresc la 28 de grade, iar cele mai modeste valori, de 24...26 de grade, vor fi la malul mării, pe unde şi vântul va avea unele intensificări.
Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, ziua a început cu soare şi vreme bună, însă după-amiaza se întorc aversele. Vor fi şi descărcări electrice şi s-ar putea să cadă grindină. Maximele se opresc pe la 30 de grade, iar peste noapte se înseninează treptat.
În nordul Moldovei şi în Bucovina, găsim vreme destul de caldă. Temperaturile urcă până la 31 de grade, iar pe la câmpie poate să apară şi disconfortul termic. Vor fi şi ceva averse, în a doua parte a zilei, dar până atunci avem soare şi timp frumos.
În nordul Transilvaniei şi în Maramureş, avem o zi însorită şi o amiază foarte caldă, cu 33, poate 34 de grade la umbră. Creşte şi disconfortul termic, vântul nu prea se simte şi nu sunt anunţate ploi.
În ţinuturile vestice, soarele încălzeşte rapid atmosfera şi după prânz se instalează canicula şi se ating 37...38 de grade prin Banat. În plus, raportul temperatura- umezeala depăşeşte pragul critic, de 80 de unităţi şi aerul devine aproape irespirabil.
Şi în Transilvania găsim temperaturi ridicate, mai ales în vestul provinciei, pe unde se vor înregistra şi 33 de grade. Disconfortul termic se simte şi aici, dar mai pe seara apar ploi răcoroase, în special pe la munte.
În Oltenia, maximele ajung la pragul caniculei şi atmosfera devine sufocantă pe la amiază. Mai târziu o să plouă, îndeosebi în zonele înalte. Vor fi şi descărcări electrice şi intensificări ale vântului.
În ţinuturile sudice, găsim temperaturi mai suportabile, de cel mult 30...31 de grade, însă chiar şi aşa în unele zone va fi multă zăpuşeala după prânz. Ploile apar mai pe seara, insptite de tuinete, fulgere şi vânt intens.
Vremea în BucureștiŞi în Bucureşti vor fi ceva averse în a doua parte a zilei. Până atunci, avem vreme frumoasă şi o maximă de 29 de grade, cu vreo 2...3 grade mai scăzută decât ieri. La noapte se înseninează şi minimă ajunge la 19 grade.
Vremea la munteLa munte, atmosfera devine instabilă după prânz, când apar ploi locale, destul de zgomotoase, cu intensificări de vânt şi condiţii de grindină. Temperaturi sunt comparabile cu cele de ieri.
Vremea pe litoralPe litoral, găsim vreme schimbătoare, înnorări, scurte reprize de ploaie şi un vânt destul de activ. Se face un pic mai răcoare decât azi: în aer vor fi 24...26 de grade, iar apa mării va avea 21...22 de grade.
Vremea în următoarele zileZiua de joi ne-aduce caniculă şi un aer irespirabil în vestul şi sud-vestul ţării şi câteva serii de averse prin sud, est şi centru. Prin Banat se ating 37...38 de grade, la umbră.
Vineri, vremea călduroasă cuprinde majoritatea zonelor, iar în vest şi sud-vest revine canicula. Creşte şi disconfortul termic, iar spre seară, în vest, nord-vest şi centru apar ploi torenţiale, cu grindină şi vijelii.
Sâmbătă, ploile continuă în vest, nord-vest şi centru, pe unde se şi răcoreşte. În schimb, în sud şi în est o să fie foarte cald şi abia spre seară s-ar putea să vină o aversa-doua, mai ales în zonele înalte de aici.
Duminică, instabilitatea persistă în regiunile intracarpatice, pe unde vin alte serii de averse, cu tunete, fulgere şi intensificări de vânt. În rest avem soare, vreme foarte caldă şi câţiva nori de ploaie mai pe seara, iar în vestul Olteniei se ating 35...36 de grade, la umbră.